Am terminat aseară de citit Blestemul Manuscrisului (apărut la editura Tritonic), un roman ce se vrea Dan-Brown-ist, scris de doi autori români, Bogdan Hrib şi Răzvan Dolea. Hrib a scris părţile care se petrec în contemporaneitate, iar Dolea cele din istorie. Pentru că romanul este construit pe două planuri şi urmăreşte destinul acestui manuscris blestemat, despre care nu afli nici la final ce conţine. Părţile istorice sunt greoi de citit, autorul folosind stilul arhaic şi expresiile aferente. Este interesantă însă trecerea de la un timp la altul, dându-i veridicitate. Am fost curioasă să văd dacă spun ceva concret aceste părţi, dar am realizat la final că puteam citit liniştită doar capitolele din prezent pentru că nu am aflat nimic în plus. Poate doar o lecţie de istorie. Dar prea multe capitole fără importanţă. Finalul, însă, este dezamăgitor. Este ca un balon care se desumflă în loc să se spargă cu pocnitură. Am avut impresia că a fost fuşerit, că autorul trebuia să termine cartea, că îl presau dead-line-urile şi a băgat din top, precum un film de acţiune prost. Nebunia romanelor de suspans, cu organizaţii secrete şi tot felul de ordine istorice a prins literatura mondială şi trebuia să existe şi în cea românească un exponent. Nu ştiu dacă este cel mai fericit. Să fiu sinceră, alt produs românesc de acest gen nu am mai citit. Deci, probabil, că este de apreciat iniţiativa.
mda, ca sa nu mai pomenim de puzderia de dezacorduri, greseli de exprimare si gramaticale si (nu in ultimul rand) de virgulele puse absolut anapoda, parca aruncate aleatoriu, ca sa deruteze cititorul.