celuloză

IUBITO, EU MĂ MICŞOREZ!…

Prin iarnă aflam despre ultimul roman al lui Pascal Bruckner, publicat la Paris. Editura Trei, cea care îl publică pe autor în România, a adus-o cu întârzierea aferentă şi, cum suntem prieteni şi ştiu că sunt fan, mi-au trimis cartea imediat. Fierbinte. Nu este cel mai bun produs al autorului francez, dar este interesant. Este o poveste suprarealistă care aduce puţin ca şi concept cu Copilul Divin, chiar Bruckner afirmând legătura dintre cele două romane. Întâmplările se desfăşoară în jurul unui tip care nu a fost niciodată înalt, dar care pe măsură ce nevastă-sa mai năştea câte un copil, el mai pierdea din înălţime 39 cm. În final ajunge la statura de 10 cm, devenind subiectul de batjocură al întregii familii. Este o poveste cu gust amar, dar cu un final oarecum pozitiv, ceva nu foarte des întâlnit la Bruckner.

1 Comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.