decadenţa gustului

MICUL BRUTAR TO BE

Sâmbătă am făcut unul din acele lucruri pentru sufletul meu care a picat la ţanc într-un moment de altfel prost în general. Dar mă bucur foarte mult că am fost la un atelier de făcut pâine cu maia la care mă înscrisesem acum mai bine de o lună, când vremurile nu erau aşa crude.

atelier de paine1

Am petrecut 3 ore în care am plămădit o pâine cu maia, am lăsat-o să se odihnească şi am învăţat foarte multe lucruri despre făină, maia, proces şi alte curiozităţi. Corina Munteanu, cea care ţine atelierele, este o doamnă foarte simpatică şi pasionată de ceea ce face. Între poveşti şi frământări am încercat şi câteva sortimente de pâine pe care Corina le adusese: albă cu susan negru, integrală cu seminţe de floarea soarelui, din făină de ovăz şi din făină de secară cu chimen. De la atelier am plecat cu raţia mea de maia pe care de acum sunt hotărâtă să o hrănesc şi folosesc pentru a-mi face singură pâine (despre care am aflat că e mai sănătoasă, e mai curată şi chiar rezistă multe zile proaspătă, fără niciun fel de aditivi) şi cu pâinica formată, pe care am copt-o acasă. Iar minunăţia asta din poză este o pâine făcută de mine, nu cumpărată, da?! Da, da, jumate albă, jumate integrală şi aromată cu seminţe de chimen.

atelier de paine2 atelier de paine3

 

 

 

 

 

 

 

Nu o să mă apuc să vă povestesc tot ce mi-am notat şi ce am învăţat, pentru că dacă vă interesează subiectul vă invit pe site-ul Corinei, şi mai ales la un atelier, iar dacă nu vă interesează, e mai bine că nu mă înjuraţi că iar am scris mult.

1 Comment

  • Iti multumesc Andra! Vad ca ti-a iesit o paine foarte reusita: mâna bună se vede imediat, felicitari!
    Iti doresc ca de acum incolo sa faci numai paini din astea bune, cu miez aromat, crusta crocanta si aroma care sa-ti lase gura apa :)
    Cu drag,
    Corina

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.