O laşitate, două laşităţi. Substantiv comun de genul feminin. Culmea, ea este de obicei apanajul bărbaţilor…
Neuronul meu singuratic de blondă s-ar plictisi teribil dacă nu ar fi băgat în seamă de atâtea gânduri. Poate prea multe, uneori, pentru constituţia sa firavă. Prin furtuna de gânduri, aseară am ajuns să izolez unul despre bărbaţii care au intrat de-a lungul vremii în viaţa mea şi care, mare lor majoritate a fost, mai mult sau mai puţin, dar a fost, laşă. Bărbaţii, în general, au două mari temeri: acele şi sentimentele. Decât să-i faci o injecţie unuia sau să îl pui să dea frâu liber sentimentelor, mai bine îl trimiţi la Bagdad sau în Sierra Leone. Frecvent mi s-a întâmplat ca bărbaţii să se sperie de sentimentele pe care încep să le nutrească pentru mine şi de amploarea pe care acestea ar putea-o lua. Le e frică să se arunce în valuri şi să înoate. Preferă să stea afară, pe nisipul călduţ şi să-şi mai vâre din când în când câte un picior. Dar nici să-şi vâre picioarele nu vor. Nu, lor le place să se stropească doar. Să deguste, în loc să bea. Şi asta pentru că se sperie de mine. Eu sunt precum armata lui Mircea din poezia lui Eminescu care „vine, vine, vine, calcă totul în picioare”. Asta sunt, n-am ce face. Dar, i’ve got news, sunt şi eu om. Sau, să zicem, femeie, pentru cei care fac diferenţa între oameni şi femei. Da, nu sunt nici bombă atomică, nici oţel, nici taifun. Sunt om: cu sentimente, nevoi, dorinţe, slăbiciuni. Iar dacă lumea nu vrea să vadă dincolo de armură, e nasol. Nu o să o spun pe aia cu „ei au de pierdut” pentru că până la ei, eu sunt cea stigmatizată. Eu sunt cea care pierde din cauza lipsei de curaj a bărbaţilor cu care interacţionez…
so much suffering for this vacation days…I offer you my compation
da’ cred ca ii intimidezi si ai o personalitate aparent dura
in acelasi timp constat ca inca traiesti oarecum in acel puf al iubirii spre si dinspre parinti (mama cel putin e sigur) care iti tine aparent de cald si chiar daca inregistrezi intreruperi de relatii „te descurci”
parerea mea
Eu recunosc primul ca-s las in legatura cu multe lucruri, inclusiv acele, dar NU si legat de sentimente. Always wore my heart on my sleeve… Si mereu mi-am luat-o in bot din cauza asta…
Ce pot sa-ti spun e ca pe de-o parte prezenta acelei „armuri” tinde sa-i alunge pe cei care nu fug de ceea ce simt, si pe de alta… Ai grija ce-ti doresti, pentru ca s-ar putea sa dai de unul asa si sa-ti dai seama ca de fapt e prea mult si pt. tine.
http://en.wikipedia.org/wiki/Monica_Anghel
Dr. Andrei Cristian i-a atras atentia acestei doamne ca are o relatie exagerat de „pufoasa cu parintii” si asta in detrimentul repartizarii atentiei spre relatiile sale cu barbatul (lasul)
fun:
http://www.piticu.ro/2008/04/26/sunt-barbat/index.html
Poate ca nici nu vor sa se complice. Daca ti-ar spune ca te iubesc, dupa aia nu pot s-o dea la-ntors cu una cu doua. Nu mai pot sa se duca asa usor la alta :-)
O alta explicatie ar fi si ca poate asteapta momentul potrivit. Cum ar fi daca ti-ar spune cineva dupa doar cateva zile ca te iubeste? Poate ca si tu ar trebui sa-ti exteriorizezi sentimentele ceva mai bine, doar stim cu totii cat bine se pricep barbatii la subtilitati (deloc).
Bine, probabil ai dat si peste multi imbecili. Nu e o lauda mieroasa din moment ce e facuta public, dar dupa ce ti-am urmarit prestatia pe aici m-as gindi de 44 de ori inainte sa intru cu tine in „dialog”. Sini frumosi gasesti peste tot, dar motive pentru care sa nu iti bagi doar picioarele sporadic ci sa te afunzi de-a dreptul, muuult mai rar. Si aici imi amintesc de o teorie prefertata, preluata de la Camil Petrescu si „adaptata”: exista tipul de iubire precum bazinul cu apa, in care cazi brusc si iesi la un moment dat la fel de brusc. Sau cel precum marea- te afunzi treptat dar adinc. Aici depinde si de tine cit de lent iesi, sau daca iesi
Cei mai multi barbati nu stiu sa inoate, asa ca daca se trezesc in apa se cam grabesc sa sara afara.
Uneori e chiar placut in apa, iar cand dai peste un curent puternic nu trebuie sa i te opui. Nu intotdeauna cel putin, trebuie sa te mai lasi si purtat.
Poti sa ma adaugi pe mess, daca esti dispusa sau curioasa sa vezi dincolo de textele mele misogine de pe blog.
dar apropo de comentarii, in trecutul nu prea indepartat binevoiai sa mai postezi si tu cite ceva nu numai sa enunti teme. Da-ne un sens in viata, spune-ne daca sintem geniali sau boi, nu de alta da ramin cu senzatia ca scriu aici doar ca sa nu te deranjeze pe tine ecoul. Gata, m-am racorit :)
@radu
uite ca raspund. uneori nu am chef sa ma lansez in polemici care de multe ori nu duc nicaieri. imi place sa lansez cate o problema si sa vad unde duce.
@joju
ai fi poate surprins sa stii ca nu ai dreptate in ceea ce priveste chestia cu parintii. dar nu trebuie sa ma justific.
@cristian
nu despre a-mi spune ca ma iubesc e vorba in propozitie.
Ma declar depasit … despre ce sentimente era vorba atunci?
da, era vorba despre dragoste, dar sa dai frau sentimentelor nu inseamna neaparat sa spui „te iubesc”.
Subiectul pe care l-ai deschis este destul de complicat si poate fi dezvoltat la extrem. Te-ai gandit vreodata de ce dai numai de lasi ? Poate nu deschizi bine ochii. Stii ce vrei cu adevarat ? Sau te pierzi in cautari. E usor sa acuzi pe fostul k a fost las si nu s-a aruncat in bratele tale, mai greu sa stai si sa gandesti dak a avut cumva si alte motive nu doar („lasitatea”). Oricum, te inteleg pe jumatate sa stii pentru k si eu ma simt las si caut de mult timp raspunsuri la intrebari la care doar eu pot raspunde :( Sper sa gasesti barbatul potrivit .
Succes
:) tks
Problema e ca nu raman dupa ce se arunca.
Iar problema ta, Andra, e ca nu risti ceva nou si te limitezi la repetatul acelorasi alegeri. Ceea ce natural conduce la aceleasi rezultate.
Tipic feminin, de altfel.
Aşa-zisa laşitate, e prezentă şi la femei, numai că este foarte bine mascată de ipocrizie.
Bărbatul este lăsat întotdeauna să facă primul pas, responsabilitatea relaţiei căzând astfel în totalitate pe umerii lui. Şi uite aşa, poate controla o femeie totul cu riscuri minime.