niuzuri

PAGINĂ NOUĂ

Poate că aţi observat apariţia unei noi pagini în header-ul blogului. Şi asta pentru că am decis să încerc să-mi reunesc oarecum personalităţile multiple.

Ştiu că imaginea mea de pseudo-piţi şi o parte din subiectele pe care le abordez aici, pe blog, nu cadrează tocmai cu statutul de psihoterapeut pe care l-am achiziţionat de ceva vreme şi că ar putea să îmi pună pe gânduri viitorii clienţi. Dar asta sunt eu, cea care dacă vrea să danseze pe mese, o face, cea care are gânduri deochiate, cea care se consideră o hedonistă, cea căreia îi place să pozeze, cea care e mereu pusă pe miştouri şi cea care are dezbateri mai mult sau mai puţin profunde cu prietenii ei. Dar tot eu sunt şi cea care a muncit ani de zile pentru a învăţa cu ce se mănâncă psihoterapia, cea care se entuziasmează de fiecare dată când vede rezultatele obţinute de clienţi, cea care a învăţat să vadă uneori the big picture.

Aşadar, nu o să încerc să fiu niciodată altceva decât sunt, nici măcar în cabinet. Însă nu o să dansez pe mese în cabinet (şi asta pentru că am doar un amărât de birouaş nu foarte solid…)  şi nu o să stau să analizez tot ce grăiesc/ fac prietenii mei. Iar ceea ce sunt, apare acum pe blog într-o formă mai complexă, adunând şi articolele pe care le-am scris în calitate de psihoterapeut pentru diverse site-uri care mi-au solicitat opinia. Iar pe toate aceastea le găsiţi în secţiunea „Serios vorbind„.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.