Am citit ceva cărţi care au în centru cultura japoneză, fie ea modernă ori clasică. Dar nu citisem niciuna despre yakuza. Şi 
Yakuza Moon, care se înghesuia pe rafturile mele arhipline, se cerea băgată în seamă.
Spre sfârşitul cărţii, Shoko Tendo, autoarea, povestea cum îşi dorea să devină scriitoare. Ceea ce, practic vorbind, a şi devenit prin această carte de memorii. Un pic mai greu va fi atunci când se va decide poate să o scrie pe a doua, pentru că amintirile spectaculoase le-a epuizat, iar scriitura nu depăşeşte o compunere de clasa a patra.
Cartea e interesantă prin prisma vieţii extrem de tulburătoare pe care a dus-o autoarea, a anduranţei corpului ei, care s-a încăpăţânat să reziste în ciuda drogurilor şi bătăilor repetate, şi a redresării ei. Dar atât. Despre yakuza mai nimic. Şi despre partea literară, după cum spuneam, nimic remarcabil. Dar e o carte ok de plajă.