După ce prima carte din seria Namaste scrisă de Sega mi-a captat atenţia, era de la sine înţeles că mă voi arunca plină de speranţe în paginile celei de a doua, mai ales că vorbea despre nişte locuri care îmi sunt oarecum familiare.
Namaste în Nepal m-a dezamăgit, însă. Prima jumătate am parcurs-o greu, fiind destul de plictisitoare, iar a doua jumătate am parcurs-o măcinată de indignare, în primă fază empatizând cu autorul care intra în contact cu diverşi dubioşi, pentru ca apoi empatia să se transforme în revoltă faţă de povestitor.
Am descoperit în Namaste un alt Nepal decât cel care m-a fascinat în urmă cu doi ani. Şi pentru asta îi mulţumesc lui Lucian că a organizat o excursie în care nu m-am simţit trasă pe sfoară, în care am admirat promptitudinea, felul în care ştiu să facă turism nepalezii, nu doar locurile vizitate. Vă spun sincer că dacă aş fi citit cartea înainte de a ajunge în Nepal, m-aş fi gândit serios dacă merită sau nu să mă duc acolo. Acum, alegerea e la voi, puteţi să aveţi noroc sau ghinion, însă cred că norocul şi-l mai face omul şi cu mâna lui.
Eu, care sunt o maniacă a organizării, normal că îl condamn pe autorul poate prea aerian, însă s-ar putea ca voi să nu fiţi la fel de indignaţi în urma citirii unei cărţi medii din punctul meu de vedere. Adică aţi putea să o luaţi la plajă, însă aveţi grijă să fiţi la umbră când citiţi prima parte, că dacă adormiţi în soare la ore de vârf, s-ar putea să vă dăuneze grav sănătăţii.
F frumos in nepal. tot respectul, Andra.