RECENZII

Pe sistemul 4 nunţi şi o înmormântare, fac şi eu un mix de recenzii care nu sunt suficient de consistente pentru a ocupa postări independente: două filme, o carte şi un restaurant.

În weekend am fost la film. 7 psihopaţi şi un câine. Un film foarte fucked-up. Altfel, însă, un film chiar bun şi amuzant. O satiră la adresa filmelor violente de la Hollywood şi a clişeelor din peliculele americane. Mult sânge. Replici dulci-amare. Un Colin Farrell care se cam joacă pe sine. Un film bun de văzut sâmbăta seară.

 

 

 

 

 

Şi dacă tot veni vorba de filme fucked-up, mi-am adus aminte că am văzut de curând, la recomandarea cuiva, Killer Joe. Un alt film violent, de data asta nu o satiră, ci un film cât se poate de serios, despre care pe parcurs habar nu ai cum se termină. Iar finalul… te lasă cu gura căscată. Altfel, o lolită modernă, un Matthew McConaughey scelerat şi un film bun.

 

 

 

 

 

 

În vacanţă mi-am luat să citesc penultima carte a lui Coelho apărută la noi, Aleph. Mă încăpăţânez să îi citesc cărţile, deşi sunt din ce în ce mai slabe. Însă undeva, printre paginile lor, mai scapă câte ceva, câte un gând, o trăire, o revelaţie. De fapt, cred că asta e problema principală: cărţile lui încearcă din ce în ce mai mult să exprime simţăminte ezoterice presărate în cadrul unor acţiuni care îşi pierd esenţa; romanul nu mai este roman, ci un eseu ascuns printre personaje, o struţocămilă verde cu picăţele roz. Partea interesantă este, însă, şi nu poate decât să mă bucure, că tematica reîncarnărilor, a vieţilor trecute, ajunge din ce în ce mai uşor la publicul larg, iar Aleph este exact despre aşa ceva. La fel cum spuneam de curând şi despre Atlasul Norilor. Iar pentru ceea ce îmi doresc să devină cariera mea, acestea nu sunt decât instrumente abil folosite de alţii şi de care pot profita şi eu.

Tot în weekend am ajuns şi la unul din cele mai nou deschise restaurante din Bucureşti, Autograph, restaurantul care îi are în faţă pe doi concurenţi ai primei ediţii Masterchef, Dexter şi D’Artagnan. Situat lângă Casa Poporului, la parterul comercial al blocurilor de pe 13 Septembrie, nu ştiu cât vad are, cu toată vâlva pe care au făcut-o la deschidere. Sâmbătă seara, cu tot cu noi, erau 4 mese ocupate… Dar na, aşa e la început. Mâncarea a fost decentă spre bună, deşi unul din felurile venite la noi la masă a fost ratat în primă fază. Problema s-a remediat şi chef Bogdănel Dexter nu a ştiut cum să îşi ceară mai mult scuze. Preţurile, şi ele decente, deşi peste medie. Problema principală, însă, pentru care nu voi mai reveni prea curând acolo este ambianţa. Un sistem de ventilaţie complet inexistent, un fum înecăcios, o iluminare proastă şi un designe complet aiurea, lipsit de armonie, un mix prost combinat de piese şi stiluri, care aducea mai curând a locantă optzecistă de provincie decât a restaurant cu pretenţii de masterchef. Păcat de mâncare!