PLĂCEREA FETIŞULUI

Azi, cineva mi-a spus că fiecare dintre noi are un fetiş. În sensul cel mai pur sexual al termenului. Dar evident că la marea majoritate a populaţiei el este reprimat. Pentru că societatea nu îţi dă voie, pentru că limitările proprii te împiedică, pentru că educaţia „sănătoasă” pe care ai primit-o în copilărie îţi spune că aşa ceva nu se face.

Fraza de mai sus m-a pus pe gânduri când am auzit-o. Într-o încercare de introspecţie superficială de metrou, am căutat dincolo de perdeaua voalată a impunerilor sociale pentru a găsi perversa din străfundul năzuinţelor mele. Am căutat în zadar obiectul fetiş de care să mă leg. Dar staţiile de metrou au fost puţine şi gândurile mi-au zburat cu pala de vânt pe care trenul a lăsat-o în urma sa. Aşa că nu am reuşit să fac loc fetişului latent să scoată capul la suprafaţă şi să vadă soarele strălucitor. Asta sau poate că nu numărul staţiilor a fost prea mic, ci inexistenţa lui.

(Mama, tu poţi să nu mai citeşti din punctul ăsta. Revino pe blog la articolul următor)

Nu mă consider nici o persoană pudică, nici cu cine ştie ce moravuri. Nu sunt o domniţă crescută la pension şi sunt puţine chestii din zona sexuală care nu m-ar tenta să le încerc măcar o dată. Iar ceea ce nu aş face, nu condamn. Poate că sunt mult mai deschisă la minte, şi nu numai, decât destui din generaţia mea. Şi poate că nu sunt totuşi suficient de perversă pentru gustul altora. Eu mă consider undeva peste medie, dar aici totul e relativ. Deci mi se pare firesc să îmi pun o astfel de întrebare: care e fetişul meu? Şi acum pauză. Blank. Stupoare: nu sunt fascinată de nimic într-atât de mult încât să poată evolua, fie şi la nivel ideatic, într-un fetiş real.

Dar ce e fetişul până la urmă? Poate fi o formă de dependenţă, mă gândesc. Şi nu, nu este o dependenţă sexuală pentru că în toată povestea asta plăcerea sexuală este subsidiară. Este scopul declarat care face plăcerea acţiunii mai puţin vinovată. Este mai convingător chiar şi pentru tine, ca protagonist al propriului scenariu faptul că destinaţia la care vrei să ajungi este una pe care toată lumea o caută sau o întâlneşte întâmplător, chiar dacă drumurile pe care restul calcă sunt un pic diferite de cel ales de tine. Pentru că este mai social acceptabil un dicton de tipul celui care susţine că scopul scuză mijloacele decât să susţii că pentru tine plăcerea reală este să priveşti ore în şir venele învolburate ale vreunui musculos sau să miroşi cu poftă chiloţii dantelaţi ai unei fătuci pubere. Aşa, chiar dacă eşti catalogat ca fiind vreun obsedat pervers, lumea poate să înţeleagă că asta e modalitatea ta de a obţine plăcerea sexuală. Pentru că plăcerea sexuală este singura pe care occidentalii pot să o înţeleagă per se. Restul tipurilor de plăcere par stupide, fără esenţă şi greu de digerat pentru cineva care nu este în contact direct cu ele. Este greu pentru cineva care nu apreciază muzica clasică, de exemplu, să înţeleagă plăcerea care inundă trupul şi mintea cuiva care ascultă hipnotizat un concert pentru pian şi orchestră. Însă cu plăcerea sexuală aproape toţi suntem familiari şi putem să realizăm că fiecare îşi găseşte propria modalitate de a o atinge. Iar pentru tine, ca fetişist, este mult mai simplu şi la îndemână să recunoşti în faţa ta că plăcerea ta sexuală se obţine prin tehnici BDSM, de exemplu, decât să înţelegi că plăcerea reprezintă tehnicile în sine, iar orgasmul este doar alibiul pe care ţi-l oferi singur.

Însă, dacă din cei care mă cunosc, se găseşte careva care să mă lumineze şi să-mi arate evidenţa fetişului pe care îl port bine ascuns în compartimentul secret al mult prea încăpătoarei mele poşete, atunci vă aştept cu sugestii.