Vă povesteam zilele trecute despre un proiect pe care m-am gândit să-l încep. Iată că a sosit momentul să-i dau startul. Am profitat de acest weekend prelungit şi am gătit în fiecare zi câte ceva a la Masterchef. De ce zic asta? Pentru că am decis ca în fiecare săptămână să mă bucur de luxul lipsei tensiunii din bucătăria personală şi să fac şi eu mâncărurile solicitate în concurs, respectând însă toţi termenii: timpul şi ingredientele.
O probă eliminatorie a concurenţilor a avut în centru oul care, după cum spuneau juraţii, trebuia să fie vedeta farfuriei. Aceeaşi probă este prezentă şi la emisiunile internaţionale, aşa că prima oară când am văzut formatul, am aflat despre fierberea oului în vin. Ceea ce am şi făcut de această dată.
Deci, pentru prima probă, am decis să fac un ou fiert în vin alb, cu rondele de cartofi dulci prăjiţi, chivas şi piper roz. Cum în cazul meu sunt şi avantaje şi dezavantaje faţă de adevăraţii concurenţi, în apartamentul meu din Drumul Taberei, la naiba!, nu am nici o grădină cu de toate, nici o cămară dotată cu toate minunăţiile pământului. Aşa că a trebuit să fac o plimbare prin hipermarketuri şi supermarketuri în căutarea ingredientelor trebuincioase şi mai ales într-o competiţie corp la corp cu gospodinele ieşite la atac. A fost dificil, am revenit smotocită, dar cu sacoşele aproape pline. Spun „aproape”, pentru că în 8 (opt) hiper şi supermarketuri nu am găsit niciun firicel de chives… aşa că m-am reorientat. Cum e chives-ul? Verde, subţire şi cu gust de ceapă verde. Ca să vezi: suntem în aprilie şi tarabele din piaţă se rup sub greutatea legăturilor de ceapă verde, deci am renunţat un pic la fiţoşenie şi am trecut pe ingrediente neaoşe. Erau cartofii dulci destul de fiţă. Ca să nu mai spun de piperul roz, care pe această cale mi s-a şi terminat…
În episodul de marţea trecută, prima probă la care au fost supuşi cei care au intrat în bucătăria Masterchef a fost cea a cutiei surprizelor. O să tot fie astfel de probe pe parcurs, deci trebuie să mă pregătesc psihic. Proba îţi cerea ca într-o oră să gândeşti şi să prepari ceva pe baza ingredientelor de acolo, fără a fi nevoit să le foloseşti pe toate, dar obligatoriu fără a folosi altceva. Cutia conţinea: anghinare, ardei gras roşu şi ardei gras galben, muşchi de vită, oţet balsamic, zahăr brun, vin roşu, brânză de vaci, rucola, făină, ou, unt, lămâie, piper, dovlecel, mure, parmezan, cartofi dulci, ceapă, rozmarin, chiflă, roşii uscate, sare, ulei de măsline. Evident că nu m-am dus să le cumpăr pe toate ci, în cazul meu, aşa cum vorbeam mai sus de lux, mi-am permis să împart ora respectivă în două etape, gândind câteva minute ceva digerabil din lista de mai sus şi apoi prepartul lor, o zi mai târziu. Dar, cu toate, m-am încadrat în cronometrul concursului.
Pentru această probă am făcut un muşchi de vită cu garnitură de chifteluţe de dovlecel şi sos de mure cu vin. Ingredientele pe care le-am folosit au fost muşchiul de vită (greu se mai găseşte şi aşa ceva prin supermarketuri!), sare, piper, ulei de măsline, dovlecei, ou, făină, mure, zahăr brun, oţet balsamic şi vin roşu. Un alt lux de care m-am bucurat (sunt o luxoasă, ce mai!) a fost acela de a face carnea aşa cum îmi place mie. Cine mă cunoaşte cât de cât, ştie că sunt ofensatoare (îmi cer scuze!) la adresa bucătarilor din diversele locante, când cer friptura foarte bine făcută, preferabil spre carbonizată. Departe de ochiul critic al juriului, mi-am permis să mănânc o friptură bine făcută, nu în sânge, aşa cum e de bonton să o consumi, dar suficient de suculentă. Chestia cu carbonizarea e o figură de stil pentru ca la mine să ajungă acea carne mai îndelung ţinută pe foc, pentru a înţelege bucătarul de ce am nevoie de fapt. Şi pentru că aveam şi timp şi ingrediente şi spţiu, am decis să fac dovleceii în două feluri: de la aceeaşi compoziţie am plecat către chifteluţe prăjite şi chifteluţe sub formă de brioşă, făcute la cuptor. Dar în faţa juriului m-aş fi prezentat cu brioşele care s-au potrivit mult mai bine cu cartea trecută şi ea prin cuptor.
Tot marţi, câştigătoarea probei cutiei surprizelor a decis ca următoarea probă să fie prepararea unui fel din bucătăria franceză. Mai avea de ales între cea italiană şi ce chinezească, dar la cea franţuzească ea chiar se pricepea şi i s-a părut şi cea mai competitivă pentru colegii ei. Şi a fost! Oameni care habar nu aveau despre aşa ceva, au încercat să încropească după ureche ceva care să sune a preparat francez.
Cam acelaşi lucru am făcut şi eu. Nu pot spune că mă pricep la bucătăria franţuzească şi nu am vrut nici să trişez, să caut pe net o reţetă din această categorie. Aşa că m-am pus pe gândit şi am scos la iveală o idee care includea un peşte poche-at în lapte cu garnitură de trei feluri de ciuperci trase în unt. Şi aici mi-ar fi prins bine un pic de chives, dar am rezolvat-o cu verişoara ei mai de la ţară. Fie ea o ţară ilfoveană sau provensală. Şi cu peştele pentru poche-at (fiert la foc mic) m-aş fi descurcat mai bine dacă aş fi găsit ceva fileuri cu tot cu piele, de la alt peşte decât somonul, dar până la urmă am obţinut ceva interesant, chiar dacă poate nu este suficient de franţuzesc…
Acum mă pregătesc cu lista pentru mâine seară şi weekendul viitor mă pun pe treabă pentru un nou episod.
