decadenţa gustului

LA TIENDA

Cu puţin timp înainte de mutarea locaţiei în care îmi desfăşor activitatea, auzisem despre acest magazinaş de la o prietenă. Aşa că atunci când m-am mutat în zona Eminescu, a fost printre primele locuri pe care le-am investigat. La Tienda este un magazinaş cu produse alimentare de provenienţă spaniolă, deţinut de o familie de spanioli autentici, pasionaţi de ceea ce fac.

Deşi nu este la fel de cochet ca alte boutique-uri cu delicatese de prin lume, accentul punându-se pe produse, nu pe design, îmi place să revin aici din mai multe motive. Într-o ordine aleatorie. Proprietarii care sunt foarte simpatici şi comunicativi. Comunicativi în spaniolă. Şi cum mereu tânjesc după mai mult vorbit în spaniolă, vă daţi seama ce plăcere îmi face. Se simte lipsa… Azi, de exemplu, mă trezeam că nu îmi vin în minte cuvinte banale precum „usturoi” sau „moale”. Not good! Trebuie să vorbesc mai mult, mai des. Dar să revenim la „Magazinul” – pentru că asta înseamnă La Tienda în limba română – un alt motiv este că poţi să deguşti produsele fără să se uite vreo vânzătoare pieziş că ai asemenea pretenţii. Care produse, sunt alese pe sprânceană. Ăsta ar mai fi un motiv. Proprietarii sunt din poveste, ştiu sigur ce aduc, fac o selecţie riguroasă a producătorilor pe care îi comercializează şi mezelurile (mamă ce chorizo au!), jamon-ul sau brânzeturile sunt demenţiale, cu un gust foarte proaspăt şi savuros.

În afară de produsele comercializate pentru acasă, poţi să îţi comanzi sandvişuri pe loc, cu oricare din mezelurile şi brânzeturile din galantar, şi paella, pe care ar trebui să o comanzi înainte, prin telefon. Cam astea fiind zise, sper să mă mobilizez şi eu în viitorul apropiat cu proiectul din categoria „Decadenţa Gustului”, cel în care mi-am propus să vizitez toate magazinele delicioase de prin Bucureşti şi să fac poze şi să vă povestesc despre ele. O luăm cătinel-cătinel, să nu alunecăm…

PS: Poza din deschidere, cu faţada clădirii, este de pe contul lor de facebook, că era prea urât afară să fac o poză acum.

PS2: La Tienda e pe Tunari la nr. 4, fix în faţa benzinăriei de pe Eminescu.

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.