celuloid

METODĂ PERICULOASĂ

De ziua în care tot românu’ se duce la „mol” că doar asta ştie să facă dacă e liber, am decis să mă alătur şi eu cirezii şi am ajuns la Liberty, la film. În acelaşi cinematograf în care am mai avut niscavai experienţe de pomină. De data asta, şefii de la The Light se pare că au fost luaţi prin surprindere de ziua naţională precum edilii cu ani în urmă în mijlocul iernii, pentru că la casele de bilete, multe şi frumoase, nu era nimeni. Adică niciun angajat. Biletele se cumpărau de la standul de floricele, sucuri şi alte acareturi. Unde, evident, trona o coadă de sărbătoare şi unde doi angajaţi agitaţi se chinuiau să facă faţă tuturor pretenţiilor. Mă rog, dincolo de nervii iniţiali, a fost destul de interesant când filmul s-a ţinut doar pentru noi două. Evident, nu este o poveste care să tenteze. Şi nu mă surprinde lipsa audienţei.

Metodă Periculoasă este un film plictisitor, mai ales pentru spectatorul neimplicat în fenomenul psihanalitic. Da, poate fi interesant din prisma discuţiilor dintre cei doi monştri, tata Freud şi tata Jung, dar cam atât. Nu are o dinamică reală, nu are ceva care să te ţină cu sufletul la gură şi nici măcar scenele delicioase în care Keira, parţial dezbrăcată, este plesnită peste fund de amantul-terapeut nu sunt suficiente încât să trezească interesul publicului. Altfel, filmul, bine jucat.

5 Comments

  • O mare „taina” : poti lua biletele si de la barul din Light Cinema.Gasesti tot timpul pe cineva si nu e coada.

  • Si eu am fos ieri la film acolo.Era un flacau la casele de bilete, nu mai prididea saracul intre bilete, racoritoare, alune si nachos; altul era la bar si-l mai ajuta si pe celalalt oropsit.
    O mica paralela : cine-l va inlocui pe Dl. Tone?

  • Eu nu am rezistat…la faza la care tata Freud a comparat butucul cu penisul m-au lasat nervii si am plecat….iar Keira cat o plac eu ca actrita..da sincer parca era o iapa care necheza …..

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.