celuloză

CULINARIA / CHINA

Am revenit. Nu neapărat în forţă, deşi sper să fiu ceva mai activă în zilele ce vor urma. Dar, până una-alta, o să vă spun despre unul din cadourile pe care le-am primit de ziua mea. Este vorba de Culinaria, o carte de gastronomie. Nu e doar o carte de bucate. Este o carte despre cultura şi bucătăria unei ţări, despre tradiţii şi stil de viaţă care, adunate, au dus la un anumit tip de mâncare. Culinaria este o colecţie de astfel de albume din toată lumea.

Eu am primit ediţia despre China, o adevărată armă albă, 488 de pagini. Am primit-o cu o mică întârziere şi de cum am ajuns acasă m-am pus pe răsfoit, citit, etc. Nu am apucat să o studiez în întregime încă, însă deja îmi place foarte mult. Uite, de exemplu, am aflat cum chinezii se aseamănă foarte mult cu moldovenii. Poate că apropierea de est le-a imprimat conaţionalilor noştri această tendinţă… Să vă şi explic, deşi frumos ar fi să vă dau numărul paginii şi să vă trimit la bibliografie. Dar pentru că sunt fată bună, vă spun că şi gazdele chineze ca şi cele moldovene, sunt obsedate ca nu cumva invitaţii să considere că li s-a dat prea puţină mâncare. Aşa că gătesc în prostie. Teoretic trebuie să facă cu cel puţin un fel de mâncare mai mult decât numărul de invitaţi, fără a pune la socoteală antreurile. Dar şi invitaţii sunt dresaţi bine. Se pare că la ei uiltimul fel de mâncare este supa, iar când toată lumea a lăsat lingurile jos, musafirii se ridică brusc şi pleacă. Pentru că, dacă ar mai zăbovi, gazdele ar considera că nu s-au săturat cu mâncarea dată şi ar fi semn de jignire…

Şi seria acestui tip de informaţii şi altele şi mai interesante, continuă pe parcursul tuturor celor câteva sute de pagini. Deci este exact genul de carte pe care orice pasionat de gastronomie ar trebui să o aibă în bibliotecă. Şi nu doar să o aibă, ci să o şi studieze. Deocamdată colecţia are 9 volume, dar sunt convinsă că o vor mai îmbogăţi. Până atunci însă, voi încerca să le achiziţionez pe toate.

 

2 Comments

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.