Nu sunt eu nici întruchiparea spiritului matern şi nici expertă de la distanţă în educarea copiilor nu mă dau. Am câteva idei despre cum îmi voi creşte şi educa progenitura, atunci când ea va apărea, dar evident că mai am multe lacune.
O chestie pe care nu am prea înţeles-o legată de educaţia copiilor este aceea în care toţi adulţii trebuie să-şi revizuiască vocabularul atunci când sunt în prezenţa unui copil. Deja o fac instinctiv, pentru a-l proteja de poluarea fonică. Însă mi se pare un comportament ipocrit. De ce? Pentru că:
1.Copilul ăla nu trăieşte într-un balon de sticlă, el merge pe stradă, prin magazine, oricum aude „cuvinte murdare”.
2.Ăsta e vocabularul nostru. Dacă am fi nişte prinţese delicate şi cavaleri neînfricaţi, ale căror vorbe să fie numai lapte şi miere, atunci o asemenea atitudine probabil că ar cadra, însă în condiţiile în care noi, muritorii obişnuiţi, mai scăpăm cuvinte cu p, cu f şi multe altele, de ce să ne minţim singuri? Ah, sau poate că părinţii cu năzuinţe de a scoate din plozi doctori docenţi speră într-o lume utopică în care copiii lor să nu audă ever vreo înjurătură şi, mai important, să nu folosească vreuna, pentru că nu dă bine la blazon.
3.Mai devreme sau mai târziu, copiii vor auzi destule cuvinte urâte la viaţa lor. Ba, mai rău, vor auzi o grămadă de cuvinte frumoase, spuse urât, cuvinte banale, care spuse într-un anume fel devin groteşti, învârt cuţite ascuţite în răni adânci. Dar nu, ei au fost păziţi de cuvintele urâte…
Probabil că mulţi părinţi îmi vor sări acum în cap. Poate că e vorba de instinctul de protejare a puiului care se naşte în adulţi odată cu apariţia acestuia şi eu nu pot să înţeleg aşa ceva. Sunt dispusă să primesc şi să iau în considerare contraargumente solide, însă până la proba contrarie, îmi menţin părerea de a creşte natural, în mediul obişnuit, copilul pe care vrei să îl pregăteşti pentru viaţă. Viaţa asta, pe care o trăim cu toţii.
esti oleaca naiva. nu compara copiii cu adultii. percep f diferit si nu inteleg la fel. multe lucruri le fac rau si raul e mult mai mare decat pt adulti. oricum, e bine ca te gandesti.
cand eram mica, ai mei nu foloseau nicio injuratura si niciun cuvant obscen in preajma mea. cand am mai crescut, evident ca ii auzeam pe altii injurand, dar eu nu puteam sa spun decat ”du-te naiba”. pe la 14 ani am incercat o injuratura mai serioasa da’ a sunat atat de aiurea spusa de mine ca am renuntat. acum am 24 de ani, nu injur si nu vorbesc obscen. in schimb taica-meo si-a imbunatatit in ultimii ani vocabularul de injuraturi si ma face sa ridic cate o spranceana de fiecare data cand il aud. oricum, conteaza foarte mult si prietenii pe care ii ai. in grupul meu, chiar si atunci cand suntem doar noi fetele, n-o sa ne auzi spunand ”ţâţe”. nu e foarte lady like :))
Greu viata dar frumos