Marţi am fost la un eveniment Miele în care ne-au povestit despre maşinile lor de spălat (absolut geniale, extrem de scumpe, dar dacă mi-aş permite, cu siguranţă mi-aş achiziţiona una, la cât sunt de deştepte) şi ne-au informat despre parteneriatul lor cu Riedel, cea mai mare firmă de proucţie de pahare de cristal destinate vinului, care e reprezentată în România de Vinexpert.
Bun, acum că am făcut prezentarea, să vă spun care e scopul acestui articol: stupoarea mea. Să mă explic. În cadrul conferinţei de presă, Florin Bejan, managing partnerul Vinexpert, ne povestea cum, vezi Doamne, vinul are alt gust când îl bei din paharele Riedel şi cum au dezvoltat ei cel mai cel cristal pentru aşa ceva în urma unor cercetări amănunţite. Sigur că da… şi marmota… După care hai cu degustarea unui Sauvignon Blanc şi a unui Cabernet Sauvignon, cu somelierul aferent.
Tipul, foarte simpatic, ne-a pus însă să facem chiar noi nişte teste. Moment în care am rămas cu gura căscată. Ok, toarnă vinul alb în paharul corespunzător (există câte un model de pahar pentru fiecare sortiment major de vin), vezi culoarea, simte nasul, gustă, savurează. Minunat. Un vin argentinian de primă mână. Ei bine, acum toarnă vinul în paharul de plastic pe care îl ai în mâna cealaltă (fusesem dotaţi de la început cu cele două pahare). Zis şi făcut. Ia vedeţi voi acum culoarea. Un pic mai tulbure că plasticul ăla nu era tocmai transpartent. Logic. Ia vedeţi cum miroase. Pauză! Aproape zero miros! Mi se părea deja din ce în ce mai ireal. Hai şi cu degustatul. Ei bine, gustul mult mai slab şi clar diferit. Chestie spusă de o necunoscătoare fină într-ale vinurilor. Dar diferenţa era cât se poate de evidentă pentru oricine care nu are papilele gustative afectate de cine ştie ce. Hai înapoi în paharul de Sauvignon Blanc pentru o confirmare. Gustul şi mirosul au revenit ca prin minune. După care hai cu testul al doilea. Ni s-a împărţit un nou rând de pahare, de data aceasta cele pentru Cabernet Sauvignon. Mă pregăteam să las pe o tejghea paharul vechi şi să savurez licoarea rubinie care îmi place mai mult decât prima, prin definiţie. Numai că, surpriză. Primim indicaţia să vărsăm vinul alb în noul pahar. Culoarea, perfectă. Gustul, aproape la fel, poate chiar la fel ca în primul pahar. Însă mirosul, cu mult mai slab, dar nu la fel de slab ca în paharul de plastic (paharele de vin roşu sunt mai mari decât cele de vin alb şi probabil de aceea se pierdea mai rău în spaţiu aroma).
Aproape toate procedurile au fost repetate şi cu Cabernet Sauvignonul, iar eu am plecat de acolo siderată de spectacolul la care asistasem. Pentru că în nicio clipă până acum nu am bănuit că poate să existe o asemenea diferenţă. Ştiam că paharele de metal alterează gustul, chiar şi al apei, însă acum îi înţeleg pe pasionaţi care investesc o grămadă de bani şi în accesorii, nu doar în vinuri de colecţie.