Ei bine da, spre profundul dezgust al multora, azi vă voi povesti despre cartea lui Coelho pe care am terminat-o zilele trecute. Poate că ştiţi că îmi plac cărţile lui şi nu ratez niciuna. Walkiriile e cea mai recent citită. Acum stă „pe vine” şi ultima lui carte, dar despre aia, când o fi momentul.
În ordine cronologică, Walkiriile este a patra scrisă, după faimoasa Alchimistul care mi-a plăcut foarte mult, dar înaintea romanului 11 minute, care e preferatul meu, deci nu pot vorbi nici de o evoluţie, nici de o involuţie scriitoricească. Cartea asta nu a reuşit, deci, să urce în top. Ca toate romanele brazilianului, e uşor de citit. Subiectul nu m-a mişcat prea tare, însă momentul în care mi-am ales să o citesc a fost interesant legat de desfăşurarea cărţii. Sunt chestii personale în care nu o să intru, însă a fost o nouă dovadă a „coincidenţelor”. Este o carte despre îngeri, despre nevoia de confirmări, despre renunţare…
Dacă vă duceţi la mare de 1 mai, e o carte bună de citit în weekend pe o terasă, ascultând valurile (acţiunea ei se petrece în deşert) şi fiind relaxat, liniştit.
In opinia mea, principalul mesaj pe care Coelho ni-l transmite prin cartea Walkiriile este sa nu ne fie frica sa ne urmam si sa ne implinim visele. Mi-a placut asa mult cartea incat i-am dedicat un articol aici:
http://roxandrei.ro/diverse/carti/walkiriile-paulo-coelho/