celuloză

ORAȘUL FETELOR

elizabeth gilbert

Nu am mai scris de mult despre cărți. Citesc constant, dar puțin, pentru că este cel mai bun somnifer. Doar că în ultima vreme nici nu au prea mai fost cărți care să mă impresioneze, și nici nu am prea mai avut timp să povestesc despre ele.

Dar promit să revin și cu cea dinaintea Orașului Fetelor, pentru că merită.

Așadar, Orașul Fetelor. I-am cumpărat cartea maică-mii, o fană a lui Elizabeth Gilbert, autoarea romanului, cea devenită cunoscută pentru Eat, Pray Love. După ce a citit-o ea, mi-a recomandat-o. Și, acum, eu o recomand la rândul meu mai departe.

Nu este o carte pentru bărbați, asta e clar. Are o sensibilitate și lipsă de acțiune care nu cred că ar rezona cu nevoile beletristice ale unui bărbat. Însă nu este o carte feministă.

De fapt, cred că cel mai corect este să spun că este o carte despre nimic. Nu se întâmplă ceva anume, nu este o carte care să te țină în priză, așa cum mă atrag pe mine romanele, însă este o carte bine scrisă, care curge domol, ca un râu de șes într-o zi caniculară.

Dar dacă vreți neapărat să vă spun ce se întâmplă în carte, ei bine Orașul Fetelor este despre viața unei newyorkeze adoptate de metropolă înainte, în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial. Despre prieteniile ei, despre emoțiile ei, despre orașul de care a ajuns să se îndrăgostească. Și doar mă știți și pe mine oarecum îndrăgostită de New York, fie el și mult diferit de cel din poveste.

O prietenă care a citit cartea înaintea mea, și cu care am comentat-o apoi, a făcut, însă, o remarcă interesantă și extrem de adevărată: că protagonista și-a trăit practic toată gloria tinereții, bucuria și libertatea, într-un timp extrem de scurt, de vreun an, iar în rest, a supraviețuit. Prietena mea a mai punctat și că noi suntem mai norocoase, că am putut să împingem această limită mai în sus, să ne bucurăm mai mult de viață. Și, chiar o facem! Iar prin aceasta, înțeleg și luxul de a ne așeza confortabil pe canapea, fără nicio obligație, cu un roman într-o mână și un pahar de Cabernet Sauvignon în alta. Ceea ce vă urez și vouă!

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.