Vremea asta ciudată nu ne lasă să ne dăm seama dacă a venit vara sau nu. Și cumva mi-a adus aminte de o rețetă care la început mi s-a părut ciudată, dar care este foarte interesantă pentru o întâlnire cu prietenii în aer liber.
Rețeta este adaptată după una propusă de un chef francez cu renume, Yves Camdebord, cu ingrediente spaniole, la care eu am adăugat un vin românesc din Dobrogea, un rose Flamma de la Alira.
Știți deja faimoasa combinație de pepene galben cu jamon, ei bine, această rețetă duce aperitivul iberic la un alt nivel, mai complex, mai sofisticat, dar totuși foarte ușor de făcut.
O chestie interesantă, pe care poate că nu o știați, este că vinul fiert și sangria sunt foarte înrudite. Sunt versiunile condimentate de vin pentru diversele momente ale anului.
Jamon cu pepene galben și sangria
INGREDIENTE
- 500 ml vin rose – eu am folosit Flamma rose 2018 de la Alira
- 1/2 portocală
- 1 cuișor
- 1 anason stelat
- 6 boabe de piper mozaic
- 1/2 baton scorțișoară
- 1/2 păstaie vanilie
- busuioc, cimbrișor, oregano (toate sau doar una din ele)
- 1 pepene galben
- 100 g chorizo feliat
- 100 g jamon serrano feliat
- ulei de măsline extravirgin
- câteva fire de chives
- piper proaspăt măcinat
PREPARARE
Începem cu sangria. Se pune vinul la fiert cu mirodeniile, feliile de portocală și cozile de la ierburile aromate. Se flambează și apoi se lasă câteva minute să fiarbă, după care se lasă la răcit și se pune la frigider. Când s-a răcit complet, se asamblează platourile.
Se taie pepenele galben cu lingura-bol (cu care poți obține bile) sau cu lingura de înghețată (eu asta am folosit). Așa arată mai frumos, însă se poate pur și simplu tăia cuburi. Se așază pepenele pe platouri. Se toarnă sangria rose răcită și se presară cu ulei de măsline. Se așază printre bucățile de pepene feliile de chorizo și de jamon serrano. Se presară frunzele de ierburi aromatice și firele de chives. Dacă nu aveți chives, puteți tăia fin cozi de ceapă verde. La final, puteți măcina piper deasupra, pentru un extra gust picant.
Este un aperitiv amuzant și interesant pentru o masă de vară pe terasă sau pe marginea piscinei. Sau, la mine pe balcon, așa cum am făcut eu în lipsă de iarbă verde…
[…] mii de nuanțe roșiatice îmi decorează orizontul, cinele mele cu prietenii sunt acompaniate de rose-uri delicate, precum cel de la Alira din […]