De Adi Hădean auzisem. Îmi mai aruncam câte un ochi peste blogul lui. L-am văzut la televizor. Apoi l-am cunoscut (deși e mult spus „cunoscut” – vă spun mai jos de ce) la evenimentele revistei pentru care lucrez. Apoi am citit cartea #24centimetri. Cam așa au decurs evenimentele.
Această postare este despre #24centimetri. Această postare este și despre păreri. Ale mele și ale lui.
Pe Adi Hădean l-am întâlnit la evenimentele HRB și înainte pe la diverse sindrofii sociale pe unde mai presta în calitate de bucătar vedetă. Am vorbit cu el profesional și probabil că acum, dacă ne vedem într-un context organizat, ne salutăm (cu marele semn de întrebare din mintea lui: „parcă mi-e cunoscută figura, dar cine mai știe de pe unde o mai știu și pe madama asta”). Deci nu, nu pot spune că ne cunoaștem. Mă amuză teribil când diverși oameni merg la preselecții pe la emisiuni concurs ale căror jurii sunt formate din persoane publice și, la final, fie că au trecut, fie că nu, dar mai ales că nu, se declară încântați că l-au cunoscut pe X și pe Y. Eu nu am astfel de bucurii. Eu mă bucur când chiar cunosc oameni mișto, când purtăm discuții, când petrecem împreună, când povestim, mâncăm, pornim la drum, râdem și, de ce nu?, plângem împreună. Pentru că așa cunoști un om.
Cartea #24centimetri am văzut-o întâmplător pe un raft la Cărturești. Eram grăbită și nu m-am oprit atunci să o iau, promițându-mi că voi reveni asupra acestui subiect. Apoi, la nici două săptămâni, conferința Top Culinary Trends, care l-a avut ca speaker, printre alții și pe Hădean, îmi aducea pe masă exact cartea lui. Am stat acolo o zi întreagă, deci nu mai aveam scuze să nu o iau. Dar am cumpărat-o pur și simplu. Nu am vrut, ca toată lumea de acolo, și o dedicație. Pentru că ar fi sunat ceva de genul „Pentru Andra. Adi Hădean”. O dedicație stearpă, care nu spune nimic.
Din aceleași considerente ca cele din paragraful de mai sus nu vreau dedicații de la autori pe cărțile mele. Nu de la autori care în minutul dinainte habar nu au cine sunt și îmi vor uita numele în minutul imediat următor, când deja au mai semnat vreo 3 prime pagini. Nu cred nici în valoarea materială a unor astfel de demersuri. Atâta vreme cât nu ți-ai băut Daiquiri-ul la masă cu Hamingway în Floridita și nu ți-a dat o dedicație ca pentru camaradul lui de pahare, ca să lași cartea moștenire nepoților, ce o vor valorifica așa cum știu mai bine, atunci dedicația simplă a unui autor român nu valorează mai nimic pe ebay. Așa că revenind la lipsa dedicației de pe prima pagină, poate că, dacă într-o zi drumurile ne vor purta către destinații comune, și Hădean va ști mai mult despre mine decât un nume din vârful pixului, îi voi cere să umple cumva spațiul gol. Până atunci, însă, cartea mea stă cuminte în bibliotecă.
Cartea #24centimetri
Despre carte, cu bune și cu rele.
Și voi începe cu relele, conform principiului remanenței, ca să se rețină părțile bune. Mai ales că cele rele sunt puține. De fapt, doar una. Ceva ce m-a deranjat pe mine, fără a susține că am dreptate absolută. M-a deranjat că textul se întinde pe pagini întregi fără paragrafe, fără delimitări. Ceea ce o face un pic mai greu de citit. Mai curând din raționamente practice: o citeam pe apucate, între două așteptări de diverse și un drum cu trenul sau metroul, iar când trebuia să mă opresc nu aveam un reper clar.
Cât despre cele bune, pot să încep cu: a fost o lectură plăcută care mi-a adus aminte de cărțile lui Bourdain. Ceea ce este de bine.
#24centimetri nu este o autobiografie. Nu este o carte despre bucate sau bucătărie. Poate fi o carte despre viața în bucătărie și restaurante. Dar nu e doar atât. Este o carte de opinie. Opinii clare și concrete pe care autorul le exprimă cu simț de răspundere. Din ce am citit în carte și cum l-am văzut la televizor, Hădean nu este cel mai plin de umor tip, cel mai mucalit dintre bucătarii care știu să și vorbească. Dar are niște străbateri de umor delicioase, care se insinuează ca firele de șofran într-un preparat – câteva, dar cu personalitate.
Am scris mai mult decât scriu de obicei despre o carte, dar pur și simplu s-au legat cuvintele. Și sper ca din cele 700 și ceva de cuvine de mai sus să fi înțeles că vreau să spun că e o carte care mi-a plăcut și pe care vi-o recomand.