Eram acum vore două săptămâni la clasa de yogilates care începe cu o scurtă prelegere de fiecare dată. În ziua aceea, însă, a zis o chestie extrem de amuzantă și adevărată legată de timpul și prioritățile noastre.
Eu sunt printre cei mai ocupați oameni pe care îi cunosc și totuși mersul la sală este pe lista mea de priorități. Adesea sunt acuzată că nu vreau să renunț la orele de sport în favoarea altor activități, dar nu o fac pentru că sportul este printre puținele lucrui pe care le fac doar pentru mine. Dacă la dulcele somn mai sunt nevoită să renunț uneori, tocmai că am mai multe ore din care să tai, la amărâta de oră la sală, nu renunț. But this is me. Pentru alții, lista de valori este alta și nu îi contest corectitudinea pentru că este lista lor. Așa că atunci când cineva îmi spune că nu are timp să meargă la sală, îl cred. Pentru că nu este o prioritate și atunci normal că timpul este plin de alte actvități mai importante.
Dar instructorul vorbea despre cum toți suntem mereu ocupați, nu avem timp și brusc, atunci când ne îndrăgostitm, apare de undeva, din neant, o cantitate considerabilă de timp care să fie la dispoziția cuplului. Brusc, avem timp. Toată sala a zâmbit și mi-am dat seama cât este de adevărat. Nu știu să existe vreo persoană pentru care îndrăgosteala să nu fie o prioritate atunci când ea se întâmplă. Este fascinant cum devenim niște magicieni ai timpului și activităților cotidiene astfel încât să le rezolvăm pe toate cât mai repede și să ne dedicăm restul zilei și nopții persoanei care ne înflăcărează vintrele. Și mă întreb, atunci, de unde se naște acest timp? Este fix ca în teoria relativității explicată chiar de inițiatorul ei: pune mâna pe o plită încinsă și cele două secunde ți se vor părea două ore, stai două ore cu iubita și ți se vor părea două secunde.
Acum, singura mea dilemă este alta: cum fac eu ca toate prioritățile mele să fie la fel de prioritare și să mă bucur de ele așa cum îmi doresc?!