Eu mă consideră o persoană modernă, adeptă a ideilor avangardiste, care nu se cramponează de reguli de genul „așa se face” sau nostalgii ale trecutului. Îmi plac tehnologia și minimalismul, în general. Doar că sunt și zone unde clasicul câștigă teren. Iar una din aceste zone este teatrul (și filmul). Nu suport teatrul modern, absurd, fără decor, one man show sau prea cool (care îmi dă impersia unei povești de genul Hainele noi ale împăratului, din care nimeni nu înțelege nimic, dar toți, în nevoia lor de a fi interesanți, vorbesc elogios despre capodoperă).
Această introducere fiind făcută, trebuie să vă povestesc despre spectacolul la care am fost în weekend!
Un prieten care se ocupă de comunicarea pentru acest spectacol m-a invitat la sesiunea de previzionări ale Fight Club, ce s-a ținut zilele trecute. Spectacolul pentru public va începe de la primăvară, date fiind și condițiile în care se joacă. Nu mi-a spus multe despre piesă, mi-a trimis pagina de facebook a evenimentului și mi s-a părut o modalitate bună de a fructifica o seară de vineri.
Am văzut Fight Club acum mulți ani, atunci când a apărut, dar nu mă pot declara o fană. Povestea o mai țineam vag minte. La fel și câteva imagini. Așa că prezența la spectacol a fost așa, cam la prima cititre. După ce am așteptat un pic în fața unei foste țesătorii, acum spații închiriate diverselor activități, am fost poftiți într-o hală aproape părăsită. Știind că nu merg tocmai la Operă, am avut inspirația să mă încalț în Converși și să fiu destul de lejer îmbrăcată. Și bine am făcut, pentru că întreaga reprezentație am stat în picioare. Nu doar eu, toți.
Fight Club în această variantă este un spectacol multimedia, cu mapping pe pereții insalubri, cu voice over, cu mutarea scenei în cele patru direcții ale halei, dar și în centru, în mijlocul spectatorilor, și cu actori adevărați care se bat ca în filme. La început am fost puțin botoasă de condițiile în care trebuia să asist la show: în picioare, în semifrig (noroc cu vremea frumoasă din serile astea) și fără a avea vedere directă către multe din scenele jucate, pentru că mă aflam pe partea cealaltă a publicului. După care a început să mă prindă. Și am înțeles de ce e așa. Am înțeles starea pe care trebuie să ți-o dea pentru a te prinde în joc, pentru a te face prezent. Și a fost minunat, ca atare!
Deci, chiar și un spectacol fără prea mult decor, montat într-o manieră avangardistă, dar cu o desfășurare coerentă a acțiunii, a putut să mă atingă. Așa că atunci când în primăvară vor începe reprezentările cu public, o să vă anunț, pentru că merită să îl vedeți. Sau, mai bine zis, să participați.
Sursă foto deschidere: facebook.