când îi chinuie talentul

JOACA DE-A CREAȚA

Să fie vreun an de când am pus la cale ședința asta foto împreună cu amicul Mihai Dăscălescu, un fotograf tare priceput. Aveam noi planuri mari cu pozele, dar au cam picat toate și mi-am adus aminte că au rămas stocate pe un hard și nu s-au bucurat și ele un pic de pixelii ecranelor. Deci le-am scos la aer.

Și dacă tot am făcut-o lată, am zis să mă fac și creață. Ca orice femeie cu părul drept, îmi place mult cum îmi stă cu el creț. Doar că părul meu moale nu prea se împacă cu stylingul și nu reușește să mențină o coafură prea mult timp. Așa că am trecut pe la Robert Both Studio unde Robert (as in Both) și cu Attila, asistentul lui de nădejde au muncit vreo 3 ore ca să îmi facă minunăție de coamă de leu. Și asta chiar a ținut! Nu vreți, însă, să știți, cât mi-a luat să-mi descâlcesc părul…

Înainte de vizita la bunul meu prieten Robert, am trecut pe la o altă prietenă dragă, membră de nădejde a echipei cu care lucrez constant, Adina Vlad, care mi-a făcut machiajul ciudat pe care l-am cerut. Nu am vrut să fiu vreo dulcică-păpușică și în ciuda împotrivirilor ei și a sfaturilor cum că mă asprește foarte tare machiajul ăsta, Adina a reușit să facă exact ce îmi doream. Și ce se potrivea cu conceptul pe care îl aveam în spatele fotografiilor.

Lucrez la Playboy și toată lumea ne reproșează că prelucrăm excesiv pozele, că fetele alea nu arată și în realitate ca în revistă. Nu e chiar așa, și de cele mai multe ori acest lucru se poate vedea în filmulețele de making of. Îmi place să văd niște poze „curate” în reviste, dar apreciez și când fotograful este suficient de bun încât să nu fie nevoie de retușuri. Nu sunt eu modelul Victoria’s Secret (poate în viața viitoare!…), dar împreună cu Mihai am reușit să scoatem niște bruturi demne de publicat. Pentru că da, ceea ce vedeți aici, sunt complet neretușate.

Pentru ținute am folosit piese de la I.D. Sarrieri (pe care le ador!), o rochie Moja, haina de blană artificială de la H&M, geacă decupată Larisa Dragna, ham Alexandra Abraham de la scumpele mele prietene de la Molecule F, jambiere Baretta, piese de la Laura Lazăr, o altă persoană dragă mie, și minunatele pălării ale Kristinei Dragomir.

PS: Nu îmi stă în fire să o ard entuziast despre orice, dar oamenii ăștia care m-au ajutat cu acest pictorial chiar merită aprecierile și le mulțumesc că există în viața mea.

2 Comments

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.