Prin generală am avut un conflict cu profa de chime, o femeie nebună după toate standardele. Și, ca să nu rămân corijentă la chimie (deși știam destul de multe, dar nu te pui cu nebunii!) din premianta ce eram, m-am pus pe studiat intens ca să îi dau peste bot de câte ori voia să mă încuie cu ceva. Norocul meu era că îmi plăcea chimia. Că dacă era fizica, ar fi fost ceva mai greu, nu imposibil. Așa am învățat cât de importantă este chimia în ecuația vieții noastre. Și cum unele reacții au sau nu loc, în funcție de compușii cu care defilezi.
Prin liceu, clasă de info intensiv (don’t ask!), am aflat cu stupoare că e posibil ca 1+1 să nu facă 2, ci 0… Și dintr-o dată sistemul meu de referință a primit o palmă. Ajunsă la vârsta adultă, lumea în jurul meu vorbea și despre faptul că poți declanșa reacția chimică și în lipsa compatibilității compușilor. Dacă ai voință. Însă aici am vaga impresie că nu mai vorbeam de chimia acizilor, ci de cea a feromonilor… Și iarăși am ajuns să îmi pun întrebări. Oare chiar poți construi chimia dacă ai restul elementelor?
Bunicii și străbunicii noștri se căsătoreau la câteva săptămâni de când se cunoșteau sau, mai rău, se cunoșteau la nuntă. Unii erau norocoși și descopereau compatibilitatea pe toate planurile. Alții doar pe unele și alții se urau din ficați toată viața, dar nu se cădea să comenteze sau, Domane Ferește!, să se despartă. Acum avem conceptul conform căruia să stăm un timp mai lung împreună ca să ne descoperim cu bune și cu rele. Ceea ce e perfect din punctul meu de vedere. Dar intrăm în relații tocmai pentru că la început există atracții reciproce pe diverse planuri, nu pentru că nu avem de ales.
Femeile mai cu experiență să zicem, ca să nu zic mai bătrâne, spun că partea de atracție dispare la un moment dat, rămânând cu restul, care e extrem de important, și atunci atracția aia de început nici nu mai contează. Însă, sinceră să fiu, nu știu dacă este o iluzie construită pe baza unei frustrări sau este o concluzie reală. Iar discuția care s-a iscat cu fetele mele, cam la fel de experimentate într-ale vieții ca mine, pe tema asta nu ne-a dus la nicio concluzie. Pentru că era tabăra împăciuitoare și tolerantă („dar dă-i oșansă” sau „pentru mine dacă mă atrage intelectual, e suficient”) pe de o parte, și tabăra vehementă (din care recunosc că fac parte), care susținea că fără văpaie nu merge. Bine, nu merge nici doar cu văpaie. Așa că dacă nu facem sex cu bărbați care nu ne plac și la nivel uman, de ce am face sex cu bărbați care ne plac la nivel uman, dar cu care nu avem chimie. Așa că nici după vreo 2-3 Aperoluri de persoană, nu am reușit să ajungem la o concluzie.
Deci vă întreb pe voi: oare poți să construiești chimia? Real! Fără a te amăgi singur…