O femeie frumoasă și deșteaptă și mai mare ca mine mi-a zis acum vreo jumate de an că nu a vrut să intre în relație cu iubitul din dotare, în urmă cu câțiva ani, când el era proaspăt ieșit dintr-un divorț. Că nu voia să fie ea femeia tampon. Și mare dreptate avea în general. În cazul lor, probabil că nu ar fi fost chiar femeia-tampon, pentru că știu contextul, dar în general așa este.
Femeia care ajunge în brațele unui proaspăt ieșit dintr-o relație de durată, este femeia de sacrificiu, cea care absoarbe suspinele lui, cea care stă mereu cu un ochi deschis, simțind în ceafă răsuflarea țepoasă a celei care are clar un ascendent asupra bărbatului.
Bărbatul tampon nu prea există. Pentru că femeile sunt ceva mai hotărâte când ies din relații. Dar astea sunt numai generalizări. Revenind însă la femeia-tampon, stau și mă gândesc cum trebuie să se poarte ea astfel încât să nu fie un OB al sângerărilor lui, bun de aruncat după ce, peste o săptămână de ciclu, bărbatul prinde aripi sau revine în colivia din care a plecat și unde îi era așa de confortabil. Ar trebui să fie rece și neimplicată? Ar trebui să fie lapte și miere? Sau ar trebui să aibă răbdare să se găseasc altă fraieră care să îi ia locul, sperând, într-un egoism feroce, că acea alta își va îndeplini rolul ingrat, aducându-i peste câteva luni pe tavă un bărbat vindecat și bun de luat acasa? Să ai curajul să joci la această ruletă rusească sau nu? Este oare mereu femeiea-tampon o femeie de sacrificiu?
Relațiile se construiesc în timp și la fel se și destructurează. Nu cred că se poate ca o relație să se termine brusc. Iar dacă se termină brusc, atunci se întâmplă cu voința de fier a unuia din parteneri. Dar dacă vorbim de oameni, nu roboți, atunci despărțirea e boală lungă, cu reveniri adesea. Cel mai probabil, ciorbe reîncălzite, care vor fi „vomitate rapid”, ca să-l citez pe un bun prieten. În prioada asta, femeia-tampon este și nu este acolo, dar de cele mai multe ori este. Mai ales dacă el este obișnuit în relații de durată. Teama de singurătate îl face să-și construiască back-up. Să fie acolo, ca o conservă ce ține mult, pentru când o să se termine și ciorba. După care realizează că acum, că este oarecum liber de contract, neapucând să investească emoțional în noua duduie pentru că încă are sentimente pentru vechea, se trezește că vrea să zburde. Și o face. Punct. Câteva luni, până când singurătatea nopților în care ele nu rămân să doarmă la el îl ajunge din urmă. Și atunci se aruncă cu nesaț în brațele primei venite. Pentru că femeia-tampon este mult prea legată emoțional de fosta, în mintea lui se confundă sinapsele din acea perioadă, așa că are nevoie de un gazpacho proaspăt și refrișant în locul ciorbei de perișoare.
Sună prea feminist postul ăsta? Săriți cu comentariile, atunci!