GRABA STRICĂ SAU NU TREABA?

Nu știu exact cât strică graba treaba, dar știu că nerăbdare produce mari frustrări. Și totuși, e așa de confuzant dacă stai să analizezi situația. Să mă explic.

Pe de o parte sunt curentele motivaționale care îți spun să trăiești clipa. Bineînțeles că sunt alea mai flauărpauriste care zic să te bucuri de moment, indiferent ce îți ofernă el (a se citi că dacă ești sărac, bolnav și singur, să găsești fericirea în asta…). Pe de altă parte sunt curentele care promovează răbdarea, liniștea și slow life.

Păi io, care sunt regina nerăbdării, cum mama naibii să le fac pe astea? Citeam azi un articol și mă gândeam cât de mult mă bucur că trăiesc în era fast food/ transportation/ communication și alte cele care se află la un click distanță. Dar oare se aplică și fast relationship? Eu sunt o persoană constantă în alegeri (inclusiv la bărbați) și când încep o poveste de prietenie sau/ și sex, atunci va fi a la long. Deci nu mă încadrez și la categoria de fast end. Dar știu sigur că îmi place fast start.

Mulți îmi zic că nu e bine, dar eu nu, batman, batman! Nerăbdarea produce frustrări. Dar și răbdarea ce frustrări mai produce!… Păi de ce să stăm și să ne ascundem după deget, de ce să numărăm zile și convenții stupide când am putea să trăim natural, să ne lăsăm emoțiile la vedere? „Nu îi spun te iubesc eu primul/ prima”, „nu mă culc cu el din prima”, „nu vorbim zilnic că suntem la început”, „nu ne mutăm împreună că e prea devreme” și lista poate continua. Dar până la urmă cine zice să ne oprim așa? Îl/ o iubești, spune-i! Vrei să-ți petreci tot timpul liber cu el/ ea, inclusiv când stă pe veceu de dimineață, atunci mutați-vă împreună. Mori de dorul lui/ei, arată-i-o. Ah, că e posibil să nu fie reciproc, asta e partea a doua… Și atunci ce să vezi? Zbang!, te lovește frustrarea. Da, da, tot aia care te-ar fi lovit și dacă stăteai şi îți rodeai unghiile în vârful patului așteptând să fie momentul potrivit. Dar măcar știi că ai făcut tot ce ținea de tine. Mereu am zis că mai bine îți pare rău că ai făcut ceva decât că nu ai făcut și cum ar fi fost.

Cât despre teasing, nu îl văd ca pe o probă a răbdării, ci ca pe o plăcere vinovată… până la un punct. Până la punctul acela în care poate fi mai plăcut decât acțiunea în sine, dar când rămânem doar cu teasingul iar e pe bază de frustrări pentru că e din categoria „cum ar fi fost dacă”. Pentru că oricât de mare fană a brain-fucking-ului sunt (fără de care nu prea cred că poate exista pusy fucking în viața mea), parcă nu e de ajuns. Pentru că eu vreau să se întâmple lucruri. ACUM, vă rog…

Așa că mie să-mi spuneți clar, cine a inventat conceptul de răbdare, ca să îl/ o bag în ședință!

PS: Nu știu cui îi aparține acest desen genial, că zău că l-aș fi creditat!