Am început să citesc „Dezgolită”, de Lola Beccaria, luând-o la întâmplare din biblioteca încă neconsumată de acasă. Şi m-a 
fascinat repede. Poate părea scandaloasă, dar nu sunt eu aia care să se scandalizeze aşa uşor. Însă dincolo de primele capitole care tratează subiecte tabuu, am descoperit o carte bine scrisă, care pătrunde în măruntaiele trăirilor sufleteşti şi le disecă cu multă graţie. Dar m-am afundat în paginile ei şi la un moment dat dezamăgirea m-a lovit direct în plex. După nişte capitole scrise cu măiestrie, parcă m-am trezit în faţa unor pagini scrise de altcineva, cu o acţiune puierilă şi artificială, de roman de Sandra Brown. Spre final, însă, autoarea şi-a revenit şi a încheiat nu tocmai glorios, dar măcar a revenit la simţăminte ceva mai profunde, aşa cum mă obişnuise la început.
Pentru primele capitole, vă recomand cu căldură cartea. Iar din momentul în care povestea Martinei ajunge la maturitate, vă invit să o lăsaţi jos şi să treceţi la următorul roman pentru că nu o să pierdeţi mare lucru dacă nu o să fie o lectură cu finalizare… În cazul ăsta, finalizarea a fost la început!