Chiar în noaptea dinaintea plecării în vacanţă am terminat de citit o carte ciudată şi nu am apucat să scriu despre ea. Acum, când am vrut să o caut pe site-ul editurii Trei, acolo unde a apărut, cartea nu figurează în lista lor. Nu prea ştiu de ce, poate că cineva s-a oripilat prea tare… Deşi, din punctul meu de vedere, nu e grozăvia atât de mare pe cât o prezintă profu’ Zamfirescu în prefaţă.
„Necrofilul„, de Gabrielle Wittkop, este de fapt un jurnal al unui necrofil. E o carte uşurică, dar bine scrisă, pe care am citit-o repede şi fără să mă afecteze în vreun fel, dar, pe de altă parte, eu sunt cam greu impresionabilă, deci poate că nu ar trebui să fiu luată drept etalon.
Mie alte lucruri mi s-au părut interesante. Şi anume că atunci când am gugălit să o văd pe autoare, am descoperit o doamnă distinsă, cu perle şi eşarfe, departe de imaginea cuiva care ar fi putut fi autorul unei cărţi relativ macabre. Şi a mai fost ceva ce m-a intrigat: la o astfel de carte, dacă nu eşti tu însuţi un practicant, trebui să fi avut o sursă de inspiraţie pentru a putea apoi construi cu talent literar un personaj obscur. Deci mă întreb de unde şi-a cules informaţiile. Cred că ar fi foarte interesant să stai de vorbă cu un necrofil şi să încerci să-i pătrunzi labirintul sinaptic.