În weekend am văzut un film fabulos. Ce a fost mai tare e că într-un fel parcă mă simţeam la mine în cabinet, ascultând poveştile clientului purtat în regresia spre vieţile trecute. Dar de data asta povestea era spusă de nişte actori colosali, în cadrul unei producţii de mari dimensiuni, un film impecabil făcut, impecabil jucat şi cu o un scenariu solid în spate.
Acum, când mă pregăteam să scriu postul, am aflat că Atlasul Norilor are la bază o carte, apărută şi la noi, pe care am pus-o deja pe wish-list-ul acestui Crăciun. Chiar sunt curioasă dacă e mai bună decât filmul, aşa cum se întâmplă de obicei cu cărţile şi filmele.
Povestea este un periplu prin timp al unui suflet, reîncarnat de fiecare dată într-un personaj interesant care intră într-un fel sau altul în contact cu urmele fostului corp pe care l-a încarnat, chiar şi la sute de ani distanţă. E complicat să povestesc mai mult de atât şi nici nu ar fi indicat pentru că îndemnul meu este clar: mergeţi la film! Şi aveţi răbdare de două ori: pe de o parte, pentru că durează ceva până te dumireşti cine, ce şi cum. Şi pe de altă parte, pentru că e un film lung, are trei ore, deci sfatul meu prietenesc este să nu vă luaţi o butelcă de suc pentru că nu veţi vrea să părăsiţi scaunul înainte de generic.
Citez din scenariul filmului (http://alexcassun.files.wordpress.com/2012/08/cloud-atlas.pdf): „Luisa Rey (mid 30’s), a feminist from the days when it was an ideal, not a fashion statement”. :))