Ieri, tolănită pe un şezlong la umbră, am terminat acest roman interesant. Hai să zicem că nu e cel mai bun scriitor din lume, însă subiectul m-a captivat suficient de mult. Templul din nori, de Patrick Woodhead, este povestea unor alpinişti care, în una din escaladele lor în Himalaya, descoperă în zare un munte în formă de piramidă, pe care se decid să-l cucerească într-o expediţie viitoare. Numai că, întâmplător, exact în aceeaşi perioadă şi loc, chinezii sunt în căutarea unui puşti care este noua încarnare a lui Panchen Lama, conducătorul tradiţional şi spiritual al Tibetului. Din această coincidenţă se ţese intriga şi desfăşurarea romanului.
Sistemul meu de reprezentare imaginară este unul foarte bogat, aşa că multele pagini cu escaladele şi tonele de zăpadă şi avalanşele au avut un efect destul de visceral asupra mea, care sunt uşor terifiată de peisajul montan şi cu atât mai mult de tot ce înseamnă alpinism şi gheaţă. Însă am trecut dincolo de pornirile mele fobice pentru că acţiunea era interesantă şi se întâmpla într-o cultură şi un spaţiu fascinante.