Nu îmi place Chris Simion. Dar cele câteva piese de ale ei la care am fost, mi-au plăcut. Chiar am pe lista de to do a acestei veri şi o vizionare a piesei după romanul Maitreyi. Însă săptămâna trecută am fost invitată de brand-ul de ţigări Virginia S, la o piesă care am impresia că a fost scrisă special pentru acest eveniment. Dacă nu mai au voie să îşi face reclamă pe nicăieri, acum au bugete pentru evenimente mişto.
Slim Tango este povestea lui Slim Wilde (parcă) care pleacă în Argentina pentru a lua o gură de aer din căsnicia nesatisfăcătoare. Dincolo de numele piesei şi al personajului principal, reprezentaţia nu se află pe lista spectacolelor companiei D’Aya, ceea ce mă îndreptăţeşte să cred că a fost un spectacol-eveniment şi atât. Însă, dacă auziţi că se joacă pe undeva, merită văzută.
Este cu Anca Sigartău (care mie îmi place foarte mult) şi cu Claudiu Istodor, plus o pereche de dansatori de tango, Robert şi Cătălina Băjan, care au dansat ok, dar nu m-au dat pe spate. Râzi mult. Are nişte pasaje foarte tari, cum ar fi cel în care personajul Slim îi compară pe bărbaţi cu pantofii. E o întreagă înşiruire de de comparaţii cât se poate de hilare şi reale în acelaşi timp, din care îmi vine acum în minte doar una: ăia comozi nu îţi plac. Nu mai ştiu cum stătea treaba cu ăia frumoşi, dar promit ca dacă fac rost de text de pe undeva, să reproduc în întregime acest pasaj.
Of, ce poftă de Argentina, de aventură mi-a deschis piesa asta. Şi de seri cu muzică latino. Deşi nu tangoul este preferatul meu. Aş prefera poate nişte seri cubaneze.
UPDATE: Mulţumită lui Răzvan, am aflat că povestea cu pantofii e una mai veche şi textul se găseşte aici.