În ultima vreme toleranţa mea este foarte scăzută. În general. Şi cu atât mai mult la oamenii proşti. Şi mă gândeam cum o fi să ai nişte părinţi proşti. Dar proşti în adevăratul sens al cuvântului, cu un IQ mediocru sau mai rău. Pe mine m-a ferit Dumnezeu de aşa ceva, ba din contră, mă pot declara foarte norocoasă. Dar tocmai de aia mă întreb cum aş fi putut rezista într-o familie idioată.
Când şi copilul este ca părinţii, sunt convinsă că este armonie. Dar când copilul, mai ales ajuns cât de cât la maturitate, este mult superior din punct de vedere intelectual părinţilor, cum faci faţă dualităţii sentimentale între iubirea înnăscută şi repulsia pe care ţi-o crează incapacitatea de gândire a lor? Şi evident că nu mă refer aici neapărat la cultura generală sau şcolile absolvite, ci la felul stupid în care gândesc unii oameni, fie ei absolvenţi de facultate sau ţărani cu patru clase. Pentru că inteligenţa, deşi potenţată de studiu, este nativă şi nu depinde nici de mediul în care ai crescut, nici de şcolile pe care le-ai urmat şi nici măcar de genele transmise de părinţi. Pentru că adesea există şi reversul medaliei: din păriţni foarte dotaţi să iasă o lepră.
Revenind însă la întrebarea mea de bază, ce faci? Pleci cât mai departe de căminul de origine şi reduci pe cât posibil legăturile? Accepţi situaţia smierit? Sau, cu tot IQ-ul tău, nu realizezi mocirla în care te scalzi, orbit de dragostea părintească? Şi o să merg un pic mai departe, cu riscul de a fi considerată îngâmfată, intolerantă, ne-politically-correctă: poţi să iubeşti un om prost atunci când IQ-ul tău este foarte bine dezvoltat? Şi nu mă refer aici la acea prostie ingenuă, de tipul blondei din bancuri, ci la oamenii ăia proşti încrâncenaţi, cu care nu poţi să ai un dialog. Deci, oare poate fi dragostea complet iraţională la un om eminamente raţional astfel încât să ajungi să ai sentimente pentru cineva care nu te poate îmbogăţi sufleteşte?
Sunt sigur ca dacă n-ai fi avut toleranţă scăzută întrebarea ta n-ar fi existat nici pe blog si nici in mintea ta
…
Da, grea intrebare. Poate functiona si in cazul altor rubedenii la fel de bine- de ex. bunicii. Concluzia la care am ajuns eu ca in ce ma priveste sentimente pot exista, dar nu la fel de profunde ca atunci cand poti comunica cu cineva si la alt nivel decat pur afectiv
Inteleg perfect ce zici, eu ma regasesc in situatia descrisa de tine si credema …dragostea fata de parinti exista(nu atat de mult ca atunci cand eram mic si poate nu realizam atat de mult la ce nivel ma aflu) dar abia astept sa scap de ei si de gandirea lor „zdravan” de stupida
Tocmai azi am avut un eveniment cu tatal meu care cu cat mai mult se scurge timpul, imi dau seama ca si IQ-ul lui scade, sau poate mai imi creste mie. Cum o fi…. Azi mi s-a acrit cand l-am auzit contrazicandu-se singur interzicandu-mi sa mai joc la pariuri ca tocmai am pierdut 100 de lei, o nimica toata, putand spune ca nu sunt sarac lipit si destul de inzestrat ca avere, pe langa faptul ca erau banii mei. Oricum dupa ce ii castig 1100 de lei si fac 50-50 cu el, vine „boul” altfel nu il pot descrie, si se ia la cearta cu mine ca am pierdut, adica cum eu iti fac din 200 de lei 650 si vii tu sa imi spui sa nu mai pun la pariuti ca nu stiu sa pun? Greu m-am abtinut sa nu scot un cuvant. Am tacut stiind ca daca as spune ceva probabil ar scoate ceva si mai prostesc din gura, si mi-e urat sa il fac de ras in fata sotiei sale, care habar nu am cum l-a putut alege vazandu-se mult mai desteapta. Oricum or fi mi-a confiscat si ceilalti 140 de lei stransi tot de mine. Na cum or fi or fi. La anul plec la facultate asa ca ma bucur ca pot sa scap de el odata si odata