VÂRSTELE IUBIRII

Mereu mi-au plăcut tipii mai mari. Când eram în generală, cutezam să ridic ochii către liceeni. Când eram în liceu, mă uitam la studenţi şi mai mari. Acest pattern s-a păstrat. Probabil că va exista un moment în viaţa mea viitoare, când se va face switch-ul către caracterul de pumă (cine nu ştie, să caute pe net), dar probabil că asta se va întâmpla după 45 de ani. Mai e mult până atunci, deci să nu ne încurcăm în astfel de detalii.

Am fost mereu precoce şi am avut un sistem de gândire şi fiinţare ceva peste vârsta mea. Pare un paradox totuşi pentru că mă simt în continuare undeva pe la 22 de ani, însă cu înţelepciunea (da, sună hilar!) femeii de 28 de ani ce sunt. Ba, chiar aş putea să mă aventurez şi să spun că experienţa este peste vârsta pe care o am. Mă rog, astea sunt detalii. Să revenim la subiectul acestei discuţii. La diferenţele de vârstă. Şi la cum îmi plac mie bărbaţii mai maturi. Pentru că de regulă mă simt bine în prezenţa lor, ştiu să se poarte cu o femeie şi cum să pună problema fără copilării. Şi nu, nu e doar un clişeu chestia aia cu purtatul cu femeile. Experienţa chiar contează. Evident, există şi reversul medaliei, acolo unde entuziasmul este mai ponderat, ca să mă exprim elegant, acolo unde energia lor poate că nu corespunde cu energia mea şi acolo unde eu încă mai am chef să experimentez, să mă destrăbălez să mă exprim flamboaiant.

Când vine vorba de cei mai tineri, povestea e exact pe dos, dar ceva mai acută. Nu mă refer aici la diferenţele mici, de 1-2 ani, ci la cele mai mari, care la vârstele astea sunt foarte evidente. Puştii de douăzeici şi un pic de ani sunt încă foarte copii în comparaţie cu femeile de treizeci de ani. Am observat că pentru mulţi dintre ei este o adevărată mândrie faptul că o femeie mai mare a decis să le accepte avansurile şi, drept urmare se poartă ca nişte cocoşi înfoiaţi. Gelozia, de exemplu, este unul din păcatele capitale ale lor. Pentru că încă nu au învăţat să îi dea aripi unei femei, consideră că dacă îi ţin lesa cât mai scurtă, atunci relaţia lor va fi mult mai sigură. Şi ar mai fi ceva la fel de evident la cuplurile în care diferenţa de vârstă în favoarea ei este remarcabilă: bărbaţii se aruncă în relaţie cu capul înainte, mistuiţi de o pasiune cât se poate de trecătoare. Atât de trecătoare încât după un timp variabil, dar mereu existent, se lovesc brusc de un zid invizibil, fac un cucui dureros, cu o secundă de pierdere a cunoştinţei, după care revin realizând că sunt prinşi într-o relaţie în care femeia respectivă are gânduri foarte serioase, iar ei nu au apucat să îşi facă de cap atât de mult pe cât şi-ar fi dorit şi brusc încep să jinduiască la o viaţă de etern burlac care, din exterior, pare de-a dreptul paradisiacă atunci când îi ai ca exemplu de George Clooney sau Casanova. Şi uite aşa o dau dintr-o extremă într-alta pentru că nu au avut răbdare să facă paşi în sensul firesc al curgerii timpului.

Am văzut destule femei măgulite de atenţia excesivă pe care le-o oferă aceşti băieţi în faza lor de îndrăgosteală şi mândrie, dar oare cum e de preferat: să fii obiectul unei pasiuni obsesive trecătoare sau să fii iubită domol, elegant şi de durată? Voi cum aţi prefera, doamnelor?