DISCUŢII DESPRE PARTENERI

Nu mai ştiu dacă am mai vorbit despre acest subiect, însă azi un prieten mi-a zis că în ultima vreme scriu pe blog doar despre spiritualitate şi shopping (?!) şi că nu mai sunt aşa interesante subiectele mele. Mă rog, i-am explicat că nu pot să vorbesc mereu despre sex, mai ales că şi la revistă am tot prestat pe tema asta în ultima vreme. Dar o să scriu despre altceva legat de inepuizabila sursă pe care ţi-o oferă relaţiile între bărbaţi şi femei, inspirată de nişte discuţii la care am asistat de curând.

Am observat, fără să fiu o fană a regnului feminin în special, după cum ştiţi, că femeile au o doză de decenţă mult mai mare decât bărbaţii atunci când vine vorba de discuţii despre partenerii lor.

Bărbaţii (mai sunt şi excepţii), chiar dacă îşi iubesc soţiile/ iubitele, când sunt undeva fără ele, vorbesc cu un soi de dispreţ la adresa lor. Când sunt cu ele, sunt numai lapte şi miere, dar dacă sunt singuri sau în altă încăpere, dacă cumva madama are impertinenţa să spune, să zicem, bagă o mutră din aia acrită şi raportează grupului ceva de genul „aoleu, ce-o mai vrea şi asta”, după care răspund cu un „da, iubirea mea” şi un rânjet stupid pe faţă (ştiu ei că zâmbetul se distinge în voce), însoţit de gesticulări prin care să asigure audienţa că îi e lehamite de conversaţia respectivă. Ele sunt mereu nişte unele care nu ştiu cum au pus gheara pe ei sau le-au făcut vreun plod sau câte şi mai câte scuze stupide pentru ceva ce este de fapt cât se poate de normal: un bărbat iubeşte o femeie care la rândul ei îl iubeşte şi decid să îşi petreacă o parte din viaţă împreună. Dar nu, asta nu sună deloc macho, ei trebuie să fie cocoşi şi să se dea direct victime, să fie compătimiţi şi apoi invidiaţi pentru felul cum ştiu de fapt să-şi ţină femeia la distanţă, să-şi păstreze independenţa.

Femeile, mai puţin acea categorie care îşi dispreţuieşte iubiţii, dar le iubeşte banii, sunt ca în bancurile alea: fiecare nu ştie cum să se laude mai mult cu partenerul din dotare. Sau, chiar dacă nu se laudă, vorbesc apreciativ la adresa lui sau, în cel mai rău caz, au decenţa să se abţină. Şi nu mă refer aici la discuţiile între prieteni apropiaţi, indiferent de sex, care au auzit şi au văzut multe din viaţa fiecăruia, ci la diverse întâlniri cu cunoştinţe, ieşiri la bere (cu băieţii) sau la cafea (cu fetele).

Ştiu că astfel de teribilisme nu pot fi controlate şi nici nu este de dorit, dar mi-ar provoca un gust foarte amar să ştiu că partenerul meu nu are bunul simţ să nu comenteze măcar, dacă nu e în stare să mă laude în public. Şi mi se pare că treaba asta spune foarte multe şi despre tine. Păi dacă femeia aia este o cretină posesivă şi neplăcută, iar tu eşti iubitul/ soţul ei şi continui să stai cu ea, tu cum eşti?…