DIN NOU DESPRE DRAGOSTE

Am citit diverse chestii în ultima vreme care aveau numitorul comun dat de cum trăim dragostea. Şi mă gândeam, extrapolând puţin, la cum ne trăim vieţile. Mă uit în jurul meu şi parcă majoritatea lumii rulează într-o inerţie comodă şi atât. Nu prea văd oameni care să trăiască viaţa la cote maxime. Ştiu că asta cu cotele maxime sună destul de clişeic, însă există şi o fărâmă de realitate acolo.

Când e ultima oară când puteţi să spuneţi că viaţa voastră chiar a fost plină, ofertantă, palpitantă? De regulă programul săptămânal este acelaşi, activităţile sunt la fel, oamenii care ne înconjoară, neschimbaţi. La fel şi în cazul relaţiilor, iubirilor. Am realizat ceva de curând, care m-a făcut să îmi doresc foarte mult o iubire completă, pasională, plină de toate cele, care să mă facă să simt că trăiesc. Mă uit în jurul meu şi văd că după ce trec alea câteva săptămâni/ luni roz de la începutul unei relaţii, cuplul intră în rutină, sentimentele se diminuează, îşi pierd din grandoare, şi nici măcar la început, în afară de un puf sclipicios, parca nimic nu are consistenţă.

Am iubit la viaţa mea şi sunt convinsă că o să am ocazia să mai iubesc şi alţi bărbaţi, însă parcă îmi doresc să mă împlinesc prin iubire. Nu prin suferinţă. Ştiu că poate fi martiric, însă nu vreau, pur şi simplu refuz, să asociez iubirea cu suferinţa. Vreau ca la sfârşitul vieţii să pot închide liniştită ochii pentru că am Iubit. Şi, deşi poate că este nobilă iubirea necondiţionată, sunt încă suficient de egoistă încât să am nevoie să şi fiu iubită la rândul meu.

Nu ştiu dacă societatea haotică în care trăim, dacă educaţia, aşteptările noastre sau cine ştie ce aliniere de planete e de vină, dar e clar că nu întâlneşti la tot pasul iubiri ca în filme sau ca în cărţi. Evident că astfel am şi dubii dacă ele există. Nu sunt nici o romantică, nici o visătoare, dar parcă vreau să mă încăpăţânez (încăpăţânată, însă, sunt!) să cred că aşa ceva există. Şi că o să mi se întâmple şi mie.

Deci dacă ştiţi pe cineva care trăieşte de ceva vreme o astfel de poveste, după ce au trecut cei 3 ani proverbiali, după ce au împărţit şi rele şi bune şi şosete nespălate şi bucurii comune, vă rog să-mi povestiţi şi mie ca să mai înflorească un bobocel al speranţei mele.