Da, îmi place Dan Brown ca scriitor. Am stat adesea şi m-am întrebat dacă el este cel care adună şi pune în scenă toată informaţia care abundă în romanele lui sau dacă are nişte mici trepăduşi, documentarişti, care îi furnizează chestiile tehnice. Însă cred totuşi că e cam greu să poţi scoate combinaţiile astea fără a avea foarte bine habar despre ele. Simbolul pierdut este comparabilă cu Codul lui DaVinci în sensul că mi se pare la fel de bună şi încărcată, fiind bine proporţionate desfăşurarea evenimentelor, momentele de informaţie pură, micile chichiţe şi modalitatea în care atunci când ai impresia că acţiunea a intrat pe un platou, te trezeşti că mai intervine ceva care nu te lasă să stingi lumina. Deci dacă vi se pare că am fost cam obosită în ultima vreme, să ştiţi că de la Dan Brown mi se trage. Ca să nu mai spun că are şi umor. Plus nişte pasaje despre simboluri care sunt atât de evidente, dar la care nu m-aş fi gândit, pe sistemul nu vezi pădurea de copaci. Deci da, e o lectură extrem de interesantă.