Am văzut de curând la Cristi pe blog produsul ăsta minune, Choco Energy, şi evident că am vrut să îl testez. Adică spuneţi şi voi! Ciocolată care nu îngraşă şi îţi dă energie. Ce poate fi mai bun? Păi să vă spun cum stă treaba. Ieri, de exemplu, era o zi foarte mohorâtă, care venea după o zi de lâncezeală şi care oricum nu reuşea să mă motiveze. Deci probabil că m-aş şi prelins toată ziua pe birou fără spor (cunoaştem materialul cu care lucrăm!). Aşa că am desfăcut o fiolă de ciocolată şi am băut-o. Nu m-a lovit brusc energia, dar chiar am prins forţă, chef de viaţă şi de muncă. Şi asta fără să îmi explodeze inima aşa cum se întâmplă de obicei de la cafea. Gustul chiar e de ciocolată, e dulce şi bun. Cu un mic amendament care ţine strict de gusturile mele: este îndulcită cu un îndulcitor artificial, la fel ca sucurile light de exemplu (sau aşa l-am perceput eu, Cristi mă poate corecta), gust care pe mine nu mă încântă. Dar, repet, asta e doar o problemă a mea şi pot să trec peste ea pentru celelalte avantaje. E ok să o consumi şi când ai poftă de „ceva bun” pentru că are doar 60 de calorii pe fiolă, dar ar fi bine să nu ai asemenea pofte pe după-amiază-seară, pentru că altfel stai titirez până foarte târziu în noapte.
PS: Nu o să stau să iau din urmă diverse alte chestii pe care le-am testat şi despre care v-am povestit cum au fost, dar de acum m-am gândit să inaugurez o etichetă nouă. Şi mai am una în plan despre care o să vă spun la momentul potrivit.
La Now Foods sunt doar indulcitori naturali, exista chiar si o gama intreaga de indulctitori naturali, de la picaturi, tablete si unii care se aseamana la consistenta si textura cu zaharul, putand fi folositi in "dulciuri" fara calorii.