Paris… A trecut mai puţin de un an de când nu am mai respirat aerul parizian, dar aproape patru de când nu m-am mai plimbat pe străzile capitalei franceze. Aşa că se cerea o vizită! Şi cum mereu e indicat să îmbini utilul cu plăcutul, mă duc la Paris cu treabă. Prietena Maria Filipescu va expune bijuterii într-un stand la târgul Pret a Porter care începe mâine şi se termină marţi. Şi se cerea să fim şi noi prezente acolo. Aşa că luni dimineaţă, la foarte prima oră, ne îmbarcăm într-un avion cu destinaţia Paris. Sunt foarte încântată de chestia asta pentru că târgul este The Thing, este efervescenţa modei comerciale, este locul în care dacă eşti, înseamnă că exişti. Iar Mariei i s-a deschis o oportunitate fantastică datorită unui designer român care deşi nu e cunoscut în lumea mondenă a României, face carieră în Franţa şi Anglia cu creaţiile sale sub brand-ul Les filles d’ailleurs. Aşa că îţi mulţumim, Gabi Perianu!
Revin pe miercuri-joi cu poze şi impresii. Până atunci, să fiţi cuminţi! ;)