ÎN CĂUTAREA SUFLETULUI PERECHE

Zilele trecute am auzit la radio o ştire: un matematician a calculat care sunt şansele ca cineva să îşi găsească sufletul pereche. Ei bine, da, există o asemenea şansă, pentru voi toţi cei care v-aţi pierdut de mult încrederea. Ce-i drept, însă, e o şansă la 285 de mii. LOL! M-a cam amuzat ştirea, dar mi-a readus în minte o întrebare mai veche pe care mi-o puneam: există sau nu aşa ceva denumit sufletul pereche? Eram mică şi iubeam cu adevărat pentru prima oară. Şi mă gândeam, raţională fiind totuşi, că l-am întâlnit prea devreme. Că ce bine ne-ar fi fost dacă ne întâlneam 10 ani mai târziu pentru că era cât se poate de clar că acea iubire adolescentină nu avea să dureze până la adânci bătrâneţi. Şi dacă totuşi el era sufletul meu pereche şi eu îi dădeam cu piciorul pentru că ştiam că dincolo de el mai sunt multe de cunoscut, de învăţat, de experimentat?

După el nu am mai avut niciodată senzaţia că mi-aş fi întâlnit sufletul pereche. Stai Adi, nu te umfla în pene, nu cred că are o legătură directă cu tine. Ci cu lărgirea orizonturilor. Sau poate cu pozitivismul meu cum că ar exista mai multe sufleţele-pereche. Pentru că până la urmă, dacă alegem să intrăm şi să stăm cu un om într-o relaţie înseamnă că la momentul respectiv acea persoană este potrivită pentru noi, deci este perechea de care avem nevoie. Şi atunci luăm cât putem de mult de la ea şi dăm la fel de mult sau poate chiar mai mult. Iar în condiţiile astea cred că utopia sufletului pereche nu îşi mai are rostul.

Citisem odată o teorie conform căreia fiecare dintre noi a fost în vechime un suflet care în decursul istoriei imemoriale s-a divizat în mai multe suflete pentru a reuşi să acumuleze cât mai multă informaţie, să rezolve cât mai multe sarcini pentru ca la un moment dat cele câteva subdiviziuni să se reunească într-un tot care atinge perfecţiunea spirituală. Aşa s-ar explica şi creşterea populaţiei Pământului. Iar aceste subdiviziuni ale noastre călătoresc în grupuri organizate dintr-o viaţă în alta. Şi, evident, deşi împrăştiate în toate colţurile lumii rotunde :) sunt într-o permanentă căutare pentru a se regăsi una pe alta.

Aşa că dacă luăm în considerare această teorie, fiecare avem mai multe perechi perfect viabile. Dar ce te faci atunci când eşti hetero convins şi te trezeşti că perechea îţi e de acelaşi sex cu tine? Cum te poţi împlini în desăvârşire, cum poţi accede la nirvana fără să trăieşti iubirea în plenitudinea formelor ei? Dar, na!, asta e doar o teorie. La fel ca şi cea matematică… Gata, v-am lăsat, am plecat să scot carneţelul şi să mă pun pe calculat câţi bărbaţi am cunoscut până acum, deci câte posibile suflete pereche, şi să văd câte mi-au mai rămas până la 285000… hihihi!