Aseară am fost la teatru. De fapt, mai corect spus, am fost la o piesă de teatru. Mahala Story jucată de trupa de la Erudio. Nu am mai fost de ceva vreme la teatru. Şi, sincer nu ştiu de ce. Pur şi simplu nu am mai ajuns. Mie îmi place teatru clasic, cu personaje, costume, o poveste, decor… nu zbierături şi „absurdisme”. Să zicem că ăsta este unul din punctele mele conservatoare. Iar aseară s-au jucat Caragiale şi Muşatescu! Eternul şi fascinantul Caragiale, ale cărui piese, deşi le ştiu foarte bine, mă amuză de fiecare dată. Cum festivalul de film Teacher’s s-a supendat anul ăsta din motive de criză, iar talentul şi cheful îi cam gâdila pe prietenii mei de la Erudio care nu au mai putut să şi-l exprime în filmuleţul pentru festival, s-au pus pe montat o piesă cu momente din O scrisoare pierdută, Justiţie, 5 O’Clock, Domnule Director şi Titanic Vals. După repetiţii epuizante, după emoţii istovitoare, au reuşit să ridice în picioare sala de la Centrul Cultural UNESCO cu reprezentaţia lor. Am râs mult şi cu poftă. Iar coloana sonoră, asigurată de Mihaela Gînju, este absolut fabuloasă. Sper să fac rost în curând de laitmotivul piesei de teatru ca să vă distraţi şi voi. Spectacolul se mai joacă şi în seara asta şi pe site găsiţi datele de contact, deşi tare mă tem că se va juca iar cu casa închisă. Poate vor mai fi şi alte repezentaţii la cerere.