Mă uitam aseară la un film. Ea rămâne însărcinată. El se panichează şi răspunde avansurilor unei puştoaice. Iese să se întâlnească cu ea, spunându-i iubitei ca iese cu un prieten. Dintr-un nefericit eveniment, iubita află că el nu era cu prietenul respectiv şi îşi dă seama că e cu o tipă. El doar se sărută cu puştoaica pentru că realizează că nu poate totuşi să îi facă aşa ceva iubitei. Şi se întoarce acasă. Scandal. Iubita îl întreabă dacă s-a culcat cu puştoaica, el neagă, ea nu îl crede şi îl dă afară din casă. El se întoarce la puştoaică şi, evident, şi-o trage cu ea. Mai târziu tot încearcă să se împace cu iubita. O calmează puţin. Ea îl întreabă din nou dacă s-a culcat cu puştoaica. El îi spune că i-a zis adevărul atunci. Până aici, foarte bine din partea lui. Nu a minţit cu nimic. După care vine momentul de pierzanie: îi spune că s-a culcat cu tipa ulterior. Şi dă-i scandal din nou! De aici mai departe, acţiunea filmului nu mai este relevantă pentru acest post.
După părerea mea, el a făcut o mare greşeală când i-a mărturisit ceva ce pe ea a rănit-o şi care ar fi putut foarte bine să-l omită. Eu sunt adepta sincerităţii, mai ales în cuplu. Mi-e greu să mă încurc într-un bulgăre de minciuni care se amplifică cu timpul. Nu îmi place să mint. Dar sunt de acord cu omisiunile sau micile minciuni atunci când ştii că adevărul poate răni prea tare. Mai ales când şansele de a-l afla sunt aproape nule. În schimb, cel puţin în relaţii, prefer ca mie să îmi fie zis adevărul. Şi asta pentru că pot fi foarte înţelegătoare, iertătoare. Pentru mine o aventură a bărbatului de lângă mine nu este un capăt de ţară. Nici două, nici trei. Porbabil că am şi eu o limită, dar încă nu mi-am descoperit-o. Dar asta sunt eu, mai tolerantă din fire. Foarte multe femei şi chiar şi mai mulţi bărbaţi, se cere să fie minţiţi pentru că nu suportă un asemenea adevăr. Şi atunci, decât să ai scandaluri, nu mai bine omiţi să spui unele chestii?
Nu-i deloc mai bine! Anything short of the complete truth is a lie. Si nu minti ca sa-l protejezi pe celalalt, cand crezi asta doar te minti si pe tine, minti ca sa nu-ti asumi propriile greseli si sa nu fii nevoit sa le repari dupa. Singura cale de a compensa un rau facut (cu sau fara intentie) e sa repari complet toate „pagubele” provocate. Daca nu se poate, suporti consecintele, nimeni nu te poate absolvi de vina, si cu siguranta nu te poti absolvi singur pretinzand ca nu s-a intamplat niciodata.
Dar te-ai gandit ca poate pt mine ceva nu e greseala, in timp ce pentru altcineva poate fi? Sa ma explic: poate fac ceva ce eu nu consider a fi gresit din punctul meu de vedere in acel moment. Dar daca stiu ca cineva nu are aceleasi pareri ca si mine, de ce sa il ranesc?
Andra, s-ar putea ca intr-o relatie asa cum e frumos sa ii faci celuilalt pe plac (si el se va ocupa de tine/placerile tale), la fel sa incerci sa faci si cu greselile: sa nu faci ceea ce considera celelalt gresit/ca-l deranjeaza.
ce zici?
probabil ai dreptate. dar, desi atunci cand iubesc, iubesc foarte profund, sunt egoista. si cred ca toti avem o doza de egoism in noi.
What Roxana said… Ideea e sa nu faci rau, iar prin rau se intelege orice considera persoana afectata ca fiind rau, nu tu. Daca faci, ai de munca sa repari…
Ca daca o iei asa, nici violatorul sau criminalul poate nu considera ca fac rau.
ai dreptate, dar am impresia ca duci lucrurile la extreme. sa nu uitam ca postul asta era despre micile minciuni si alegerea intre ele si sinceritate. atat. si includea aici si iesitul cu baietii cand spui ca inca ai treaba la birou, si pretul la jumate pe care il admiti ca l-ai dat pe o pereche de pantofi si altele din aceeasi gama. nu sunt eu pozitivista in persoana, dar nici sa o iau asa in tragic nu imi vine.
O minciuna e o minciuna…
Daca mai are energie sa te insele, e ceva ce faci tu gresit ;)