DECADENŢĂ

Acum aproape două săptămâni am fost invitată de prietenii mei de la Wunderman o petrecere din Cuando, prima dintr-o serie de şapte, bazate pe conceptul Păcatelor Capitale, iar prima petrecere a lost dedicată Luxuriei sau, pe româneşte, decadenţei sau extravaganţei. Poate că sunt sinonime. Sau poate că una decurge din cealaltă. O discuţie de curând mi-a readus tema în minte, aşa că scriu despre decadenţă. Şi, cu riscul de a mă expune din nou, spun că îmi place decadenţa. Îmi place promiscuitatea luxoasă şi satisfacţia pe care ţi-o provoacă o asemenea experienţă. Este fascinant cum de mii de ani moravurile oamenilor nu s-au schimbat, cum oricât de mult ar fi evoluat tehnologia, modul de acţiune a rămas acelaşi. Amorul, propriu sau de alţii, este motorul care ţine în mişcare obiceiurile decadente. Şi cum amorul este o componentă de bază a gândirii arhetipale, a inconştientului colectiv, nici nu sunt şanse să se producă vreo schimbare pe viitor. Orgiile romane diferă de partidele de swing contemporane doar prin locaţie şi ambianţă, dar desfrâul culinar şi sexual este acelaşi. Îmi place să citesc cărţi care povestesc despre aventuri amoroase ilicite, să văd filme cu acest subiect şi să ştiu despre poveşti de dragoste neconvenţionale care dau părtaşilor strălucirea pe care ţi-o dă cunoaşterea unui secret fenomenal. Sunt convinsă că acum veţi trage concluzia că mă regăsesc în rândul acestor oameni sau, poate, că sunt în căutarea aventurii de tipul ăsta. Nu o să răspund la provocări, deci puteţi să lăsaţi oricâte comentarii. Totul e mister, nu?…

în poză, cu Mihaela Mureşanu (Wunderman)