VICKY CRISTINA BARCELONA

Eddie m-a bătut la cap să văd Vicky Cristina Barcelona şi mi l-a furnizat pentru că ştia că o să-mi placă. Şi a avut dreptate. Nu aş putea să fac o recenzie mai bună decât a făcut-o el aici, dar voi adăuga câteva chestii personale, de feeling.
Barcelona este oraşul meu de suflet, iar chestiile legate de el mă ating la o coardă sensibilă. Bucurenci lansa o provocare, legată de ce ai face dacă nu ţi-ar fi frică. Nu mă aflu printre cei care au fost provocaţi, dar filmul ăsta mi-a trezit o frământare mai veche: m-aş muta la Barcelona dacă nu mi-ar fi frică. Şi m-aş apuca serios de pictat. Ca în film. Mi-ar plăcea să stau într-o asemnea casă, în acel minunat oraş, aş picta, aş socializa, aş găti pentru prieteni şi, ooo, da, aş merge la plajă. Dar îmi este frică. Mi-e frică să renunţ la căldurica poziţiei pe care o am acum, la oamenii din jurul meu, nu îmi vine să plec şi să o iau de la zero. Pentru că aş lua-o de la zero: nu am banii care să îmi permită să mă mut acolo direct în acea casă de vis şi să fac ceea ce mi-ar plăcea. Aşa că îmi rămâne să visez, în timp ce ascult melodia de pe coloana sonoră a filmului, melodie care se repetă obsesiv şi fascinant pe tot parcursul peliculei. Ascultaţi-o!