CADOURI

Hai să fiu şi eu puţin festivă. 

Să începem cu mesajele de Crăciun. Se vede că e criză: anul ăsta am primit mult mai puţine decât în anii precedenţi. Sau poate a înţeles lumea că mă enervează mesajele alea bullshitiste predefinite. Dar acum două seri, Tucă (care, btw, îmi place foarte mult) a zis o chestie de corazon: să ne bucurăm ca are cine să ni le trimită. Aşa e. Doar că eu mă bucur când cei dragi îşi aduc aminte de mine nu doar în „aceste sfinte zile de sărbătoare”. Aşa că, pentru că trebuie să fim mai buni, o să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care mi-au dat mesaje şi o să vă urez şi eu, tuturor, toate chestiile alea care se urează.

Dar să revin şi la chestia pe care voiam să o abordez aici. E o problemă mai veche, dar care mi-a fost readusă în minte cu această ocazie. Care este varianta optimă de a reacţiona atunci când primeşti un cadou aiurea, adică în majoritatea cazurilor? Dacă eşti politicos şi te bucuri, atunci cel care ţi l-a oferit crede că ţi-a plăcut şi repetă experienţa. Cum este, de exemplu, un membru al familiei mele, persoană importantă, nu spui cine (nu mama, că ea ştie mereu ce vreau!), care de Crăciun îmi dă an de an obiecte decorative şi muţunachi crăciuneşti, în condiţiile în care eu detest acest gen de obiecte, fie ele tematice sau nu, şi în condiţiile în care eu nu îmi mai decorez casa de sărbători de foarte mulţi ani. Pe de altă parte, dacă te protejezi pe tine de viitoare caouri stupide şi joci un teatru prost, prefăcându-te bucuros de ceea ce ai primit, dar arătând că de fapt nu îţi place, atunci rişti să-l răneşti pe cel care, în inocenţa lui a încercat să-ţi facă un cadou drăguţ, de cele mai multe ori din inimă. Până la urmă, gestul contează, aţi spune, nu? Da, gestul contează, dar de ce să nu îţi scuteşti prietenul sau ruda de a cheltui banii degeaba pe un obiect care ajunge în fundul unui dulap şi pe care îl pui imediat în mişcare în lanţul „dar din dar se face”? Şi atunci, ce să fac?