Promiteam acum ceva vreme că îmi voi cumpăra cea mai nouă carte a lui Coelho, Brida. Am cumpărat-o, dar nu am reuşti să o citesc imediat. Iar cartea, pe departe de a fi cea mai nouă, doar cea mai nouă apariţie editorială românească, este chiar veche, fiind cea de-a treia carte scrisă de autorul brazilian, publicată în 1990. Este tot povestea unei vrăjitoare, deşi de data asta este mai curând o vrăjitoare în înţelesul comun al termenului, cu Sabaturi şi ritualuri în pădure. E o lectură interesantă, deşi nu depăşeşte în valoare cărţile mele preferate ale aceluiaşi autor (Alchimistul şi 11 minute). Totuşi, are pasaje interesante, de impact, din care voi cita doar trei, care mi s-au părut minunate.
„A fost o vreme în care oamenii acceptau experienţele magice ca pe nişte lucruri naturale. În acele timpuri nu existau nici măcar preoţi. Şi nimeni nu alerga după secrete oculte.”
„Cine se împacă bine cu sexul ştie că se află în faţa unui lucru care se împlineşte în toată intensitatea numai când se pierde controlul. Când suntem în pat cu cineva, îi permitem să intre în comuniune nu numai cu corpul nostru, ci şi cu întreaga noastră personalitate. Forţele pure ale vieţii comunică, independent de noi – şi atunci nu putem să ascundem cine suntem. […] În sex, este greu să-l păcăleşti pe celălalt – fiindcă acolo fiecare se arată aşa cum e.”
„…era întâlnirea ei cu sensul vieţii, era întoarcerea în grădina Edenului, era momentul în care Eva intra din nou în Adam şi cele două părţi se transformau în Creaţie.”