MAŞINA TIMPULUI

În Marie Claire-ul de octombrie este un articol despre comunitatea Amish din America. Oamenii ăştia, un fel de protestanţi ca religie, au decis să îngheţe timpul acum vreo 150 de ani şi să nu profite de toate schimbările, invenţiile şi emancipările ulterioare. Deşi produc o grămadă de bani din diverse afaceri, locuiesc în comunităţi fără electricitate, fără canalizare, fără niciun fel de tehnologie în niciun domeniu, călătoresc cu căruţe trase de cai şi continuă să poarte moda acelor ani, când pentru ei timpul a rămas în loc. Se scoală la 4 dimineaţa să facă treburile casei, femeile se îmbracă practic cu nişte saci gri şi poartă bonete pe cap şi când se pune problema formării unei noi familii, cei doi membri ai cuplului nu au voie nici măcar să se ţină de mână până la noaptea nunţii, deşi se căsătoresc din dragoste (sau ceva de genul ăsta), nu prin cununii aranjate. Partea cea mai interesantă este că la majorat, tuturor tinerilor li se permite să plece timp de un an din comunitate, să trăiască în lumea normală şi să decidă singuri dacă vor sau nu să se întoarcă la origini. Şi majoritatea se întoarce. În plus, foarte mulţi din turiştii care vin să-i viziteze, sunt fascinaţi de viaţa liniştită din comunitate şi îşi doresc să renunţe la tot pentru a li se alătura. Doar că amish-ii nu primesc cu una cu două străini în rândurile lor. Spre norocul omenirii, aş adăuga eu.

Eu sunt cât se poate de clar o sclavă a modernităţii şi confortului aferent. Şi stau şi mă întreb ce este aşa de fascinant la a îţi petrece toate serile la lumina lumânării, la a te spăla în lighean şi a te duce la veceu în fundul curţii, la a citi doar texte biblice şi cânta doar ode religioase, la a nu avea habar despre nimic în afară de hrănitul animalelor şi ciorba de cartofi? Nu cred că aş rezista acolo mai mult de două zile… Şi asta cu indulgenţă!