Joi şi vineri am fost la prezentările de modă din cadrul Festivalului Pasarela. Îmi pare foarte rău că nu am ajuns şi la celelalte manifestări, dar timpul nu mi-a permis. Totuşi, prezentările au fost de mare clasă. Prima, Rozalb de Mura, a fost o colecţie neagăr, austeră, suprarealistă, cu linii ciudate şi volumetrii inedite. Machiajul, coafurile, fondul sonor şi stilul manechinelor au venit să susţină foarte bine ideea colecţiei. A urmat Lena Criveanu cu o colecţie care nu m-a dat pe spate. Inspirate de motivul arlechinului, piesele au fost create din materiale ieftine, cu prea multe volane. Totuşi, din cele 26 de piese, au fost vreo 3 care mi-au placut.
A doua seară s-a deschis cu prezentarea Carmen Secăreanu, un alt tribut adus austerităţii. Ţinue nepurtabile, dar cu iniţiativă, creative şi care urmau un concept bine pus la punct. Ultima, dar nu cea de pe urmă, a fost colecţia de primăvară-vară 2009 a Mariei Lucia Hohan. Sincer, nu mă aşteptam să fie cea mai bună colecţie, dar aşa a fost: piese purtabile, elegante, cu linie interesantă, culori calde şi modele pe care le-aş achiziţiona oricând. Din păcate, câştigătoarea competiţie a fost Carmen Secăreanu.
Tot în prima seară a avut loc şi o expoziţie de bijuterii a creatorului francez Philippe Airaud, la Palatul Bragadiru. Din tot ce am văzut în legătură cu acest festival, a fost cea mai proastă iniţiativă: cu toată sala imensă şi frumoasă de la Bragadiru, bijuteriile au fost expuse într-o modalitate chircită, care nu le punea în valoare deloc, într-o încăpere meschină, cât bucătăria mea de la bloc, prost luminată şi în care se înghesuia o mare de oameni să încerce să vadă ceva.