Tot citesc, văd, aud despre diferite vedete care sunt ambasadori ai tot felul de cauze umanitare, fie că e vorba de copii loviţi de soartă, de bolnavi de tot felul, de săraci din lumea a enşpea sau de animale. Dar până acum nu m-am prins cu ce ajută ei efectiv. Adică, mint, m-am prins, dar tot nu pot să percutez. Vine tanti Jolie, se postează în faţa unei audienţe, spune că trebuie să salvăm copiii vietnamezi şi publicul în delir, decartează bănetul.
1. Nu înţeleg de ce vedetele trezesc o asemenea fascinaţie; tot oameni sunt, cu defectele şi calităţile pe care le avem cu toţii.
2. De ce, dacă e vorba de o cauză nobilă, din aia cu „să fim mai buni”, de ce nu o facem pur şi simplu, de ce nu ajutăm din oficiu, dacă ne permitem, şi trebuie să vină cineva, fie vedetă sau nu, şi să ne îndemne? Nu zic de informare, pentru că în ziua de azi luarea la cunoştinţă despre diversele probleme sociale nu este o golgotă, zic clar: îndemn. Să trăiască familia voastră, daţi şi voi un ban pentru amărâtul ăla care trăieşte cu două boabe de orez pe zi, dacă tot sunteţi la acest dineu cu trufe, homar şi caviar!
3. Dacă tot dau unii atâţia bani, de ce nu se rezolvă nimic? Pentru că nu asta e dorinţa reală! Pentru că, din toate fondurile strânse, nu ajunge la destinaţie nici un sfert. Iar lista pentru că-urilor poate continua mult şi bine.
Şi atunci, oare asta e modalitatea corectă de a ajuta? Sau un ajutor direct, pentru cineva care are nevoie de el, indiferent de situaţia în care se află, este ceea ce poate face diferenţa?
Ştiu că nu voi câştiga în viaţa mea la loto, nu sunt genul care să aibă acest tip de noroc, dar dacă ipotetic aş lua potul cel mare, nu m-aş arunca în acţiuni caritabile şi anonime. Aş începe prin a-mi ajuta prietenii, oamenii dragi care au nevoie de o casă, un concediu relaxant, o maşină, o canapea, o măsuţă pentru Augustin, fiecare ce are nevoie. Iar apoi aş trece la cazuri palpabile, la copii care nu au posibilităţi, dar au potenţial, la cazuri precum cele de la Dansez pentru tine. Mi se pare mult mai just!
1. Nu înţeleg de ce vedetele trezesc o asemenea fascinaţie; tot oameni sunt, cu defectele şi calităţile pe care le avem cu toţii.
2. De ce, dacă e vorba de o cauză nobilă, din aia cu „să fim mai buni”, de ce nu o facem pur şi simplu, de ce nu ajutăm din oficiu, dacă ne permitem, şi trebuie să vină cineva, fie vedetă sau nu, şi să ne îndemne? Nu zic de informare, pentru că în ziua de azi luarea la cunoştinţă despre diversele probleme sociale nu este o golgotă, zic clar: îndemn. Să trăiască familia voastră, daţi şi voi un ban pentru amărâtul ăla care trăieşte cu două boabe de orez pe zi, dacă tot sunteţi la acest dineu cu trufe, homar şi caviar!
3. Dacă tot dau unii atâţia bani, de ce nu se rezolvă nimic? Pentru că nu asta e dorinţa reală! Pentru că, din toate fondurile strânse, nu ajunge la destinaţie nici un sfert. Iar lista pentru că-urilor poate continua mult şi bine.
Şi atunci, oare asta e modalitatea corectă de a ajuta? Sau un ajutor direct, pentru cineva care are nevoie de el, indiferent de situaţia în care se află, este ceea ce poate face diferenţa?
Ştiu că nu voi câştiga în viaţa mea la loto, nu sunt genul care să aibă acest tip de noroc, dar dacă ipotetic aş lua potul cel mare, nu m-aş arunca în acţiuni caritabile şi anonime. Aş începe prin a-mi ajuta prietenii, oamenii dragi care au nevoie de o casă, un concediu relaxant, o maşină, o canapea, o măsuţă pentru Augustin, fiecare ce are nevoie. Iar apoi aş trece la cazuri palpabile, la copii care nu au posibilităţi, dar au potenţial, la cazuri precum cele de la Dansez pentru tine. Mi se pare mult mai just!
Si eu mi-am pus intrebarea cu nr 3 si am aceeasi banuiala. Unele organizatii au ajuns probabil fara sa vrea mult prea stufoase si dau sa se prabuseasca sub propria lor greutate.
din cat ecitesc eu pe acest blog tu cam multe nu intelegi. oamenii bogati, vedete si ceilalti au nevoie de activitati si din cauza asta fac acele campanii.