TRUMP. DONALD TRUMP

Mă uit pentru prima dată la un sezon din The Apprentice. Nu ştiu de ce nu am făcut-o până acum, dar îmi place şi probabil că voi încerca să văd şi sezoanele viitoare. Am citit şi editorialul lui Eddie din FHM, am citit şi recentul lui articol de pe blog despre Trump. Mi-am aruncat şi un ochi pe net şi am dat peste site-ul oficial al magnatului, dar şi alte informaţii. Şi tot nu îmi pot forma o părere despre omul ăsta. Adică, tot respectul pentru ce a făcut, dar mă tot întreb dacă îmi place de el. Dacă îmi place ca om. Dacă aş putea să lucrez pentru el. Cu siguranţă că mi-ar plăcea să particip la Ucenicul, ar fi o şcoală fantastică pentru mine, dar nu ştiu dacă aş şi vrea să lucrez pentru el. Mă întrebam cum o fi să fii Ivanka sau Donald jr şi răspunsul mi l-am dat foarte repede: îngrozitor! În primul episod din această serie în care o prezenta pe Ivanka ucenicilor, a zis că tipa a absolvit o anume şcoală de business, scoala despre care el spusese înainte că este cea mai bună. Şi am realizat cât de groaznic este să trăieşti în umbra unui asemenea om, fără dreptul de a-ţi alege calea. Şi poate că nu e un om rău, poate că şi eu aş fi exact la fel la nivelul la care a ajuns el, dar spun că nu mi-ar fi plăcut să nu fiu lăsată să aleg. Cine ştie, poate Ivanka a ales… Dar mă întreb cum ar fi fost dacă ar fi fost o artistă, care să nu priceapă nimic din balaurul economic şi care să-şi dorească doar să picteze?

Da, mi-ar plăcea ca Andra Iliaş să fie un brand. Chiar şi pe sfert din cât este Donald Trump. Şi nu funcţionez pe sistemul strugurilor acri în acest post. Am exemple mult mai omeneşti, mai aproape de persoanele normale. Aceeaşi dominaţie a tatălui atotputernic, dar la o scară mult mai mică. Şi în aceste cazuri mi-am deplâns prietenii pentru lipsa lor de opţiuni. Iar pentru ceea ce sunt azi, cu alegerile bune şi proaste pe care le-am făcut, dar care mi-au aparţinut intru-totul, le mulţumesc părinţilor care mi-au dat libertate. Libertatea de a alege.