REXecrabil

Aseară am fost la o nuntă la Rex. Da, la Rex-ul din Mamaia unde o cameră ordinară e 300 de euro. Pe afară, spoiala dădea bine. Restul… lăsa mult de dorit. Au venit aperitivele cu ciupercuţe umplute, la cuptor. Doar că fuseseră făcute de dimineaţă, probabil. Caşcavalul era de mult întărit şi rece. A urmat peştele. Păstravă cu garnitură de cartofi şi morcovi fierţi. Sau, mai corect spus, cu garnitură de morcovi şi cartofi pe jumate fierţi. Restul mâncării a fost ok, iar serviciul a fost singurul care ar fi meritat bila albă. Partea frumoasă abia acum vine. Pentru că au ales să-şi facă nunta cu cei 200 de invitaţi la ei, Rex a decis să-şi rupă de la gură 300 de euro şi să le ofere o cameră mirilor, aşa din partea casei, pentru noaptea cu pricina. Noi, şleahta de muieri entuziasmate de locaţie, eram dornice să vedem cum arată camerele în care probabil că nu o să punem niciodată piciorul pe banii noştri. Aşa că luăm cheia de la recepţie (evident, cu acordul mirilor) şi plecăm în alai către camera 215. Intrăm şi prima oară ne loveşte patul nefăcut, în care se dormise, profund, probabil. Intrăm şi în baie unde tronau pe jos în toată splendoarea jegoşenieie lor prosoapele folosite. Un halat era în dulap, iar celălalt în cuierul din hol. Coşul din baie găzduia nişte tampoane şi alte mărunţişuri, iar cel din cameră, urmele consumului de la minibar. Cum ştiam că nimeni din ai noştri nu mai puseseră piciorul pe acolo, sunăm la recepţie unde, în urma unui schimb de replici şi a unei cantităţi incomensurabile de neîncredere din partea recepţionerei, aceasta decide să trimită pe cineva. După vreo 5-6 min în care ai fi străbătut de câteva ori scările până la al doilea etaj unde ne aflam, sunăm din nou. Şi îndrăznim să o deranjăm din nou pe recepţioneră. Ce tupeu pe noi: să o deranjăm în miez de noapte! Moment în care îşi face glorios apariţia şi persoana trimisă. Se uită, inspectează, dă din nas a neîncredere şi ridică din umeri. Nu avea ce face, nu prea mai erau camere. Şi cameristele plecaseră, ca să vezi!, la ora 16. Buuun! Şi atunci, ce facem? Cu chiu cu vai, sună la recepţie să vadă dacă mai e vreo cameră liberă. Şi uite aşa aterizăm din nou cu tot alaiul plus omul lor, la 219. Unde, patul era făcut, frumos, dar în baie un prosop era folosit, la fel ca şi un gel de duş, săpunul şi coşul de gunoi. Femeia lor a băgat capul între umeri şi a sunat din proprie iniţiativă la receţie să mai ceară o cameră, bombardată de privirile noastre care urlau isteric: „Vezi, cucoană, nu suntem noi nebunii care am devastat camera în cele 6 minute cât ţi-a luat ţie să urci de la parter la doi!”. Şi uite că, într-un final, ajunge la cea de-a treia cameră care, surprinzător, era curată şi aranjată.
Şi povestea asta vine după ce o cunoştinţă care se cazase într-un apartament de 400 de euro, tot la prea-minunatul hotel, acum câteva săptămâni, a fost trezit din siesta de prânz de lacul de apă în care zăcea din cauza aerului condiţionat care nu mai funcţiona pentru că picase curentul în zonă şi hotelul de 4 stele nu beneficiază de generator propriu.