profunde

SPECIE PE CALE DE APARIŢIE

Brad, Backham, Botezatu, Bogdan Vlădău, fără Mutu şi lista poate continua. Ce au toţi oamenii aştia în comun? Fac parte din acea specie pe cale de apariţie, adică prezentă în peisaj de câţiva ani, şi anume specia metrosexualilor. Termenul e atât de nou încât nu există încă în Dex. Nici măcar în ăla online. Dar, necunoscătorii (mai există aşa ceva?!) să dea un search să afle. Nu am chef să ţin lecţii de lingvistică acum. Ceea ce vreau să spun e, însă, că mă dau în vânt după bărbaţii ăştia. Păr aranjat cu grijă, piele hidratată, manechiură făcută, epilatul de rigoare şi el prezent la datorie, sportul, sport şi ţoalele căutate. Aşa arată metrosexualul. Şi mie îmi place al dracului de mult. Asta nu înseamnă că îmi îmi plac bărbaţii efeminaţi, imberbi sau mai ştiu eu ce paparude. Şi totuşi, problema pe care mi-o pun este: dacă îmi plac bărbaţii dichisiţi, preocupaţi de, ceea ce mulţi masculi ar spune, „chestii femeieşti” asta înseamnă că am înclinaţii lesbiene? Asta e ca aia cu a face sex cu clona ta. Concluzia la care au ajuns nişte prieteni de-ai mei, interesaţi de problemă, este că dacă faci sex cu clona ta, poate fi considerat pe de o parte masturbare, dar pe de alta, că eşti homosexual. Aşadar, revenind, să fie pasiunea pentru metrosexuali o dovadă de lesbianism? Păi masculul ăla feroce, „Io, Tarzan, tu, Jane”, cu păr pe piept şi mâini-lopată ar zice că da. Că doar, genetic, femelele caută reprezentanţii cei mai demni de procreere, nu prinţese care petrec o oră în faţa oglinzii. Şi dacă am înclinaţii lesbiene, ce dacă? Mă rog, problema rămâne deschisă…

2 Comments

  • la intrarea asta nu aveai nici un comentariu,adica era no comment(truism),asa ca m-am bagat aici,k sa nu am concurenta;ce am dedus eu:iti plac barbatii aia care nu prea fac parte din taget-ul fhm…aia care isi fac unghiile cu lac si au fost foarte interesati de gripa aviara la momentul ala.genul care citesc povesti din MH(men’s health..numai ca nu vroiam sa scriu numele pur si simplu pt ca mi-e scarba)si le iau ca sfaturi,barbati pt care puterea seductiei sta doar in lugu-lugu si porumbita vietii mele…
    oricum gusturile nu se discuta…se apreciaza.oricum eu zic ca e bine sa ai si ceva mai mult par,atata timp cat nu-l ai in palma.tarzan

  • a fi metrosexual nu este o moda sau mai bine zis nu este o specie pe cale de aparitie…este mai degraba emanciparea (mult prea asteptata) a barbatului…trecerea de la barbatul miner care vine acasa beat isi bate sotia si are mereu aceeasi salopeta la tipul metorpolitan ingrijit ce sa mai..cu putin respect fata de sine.desi sunt doar cateva elemente care apar in fiecare grup si care isi incaseaza batjocora gen „uite-l ba p’ala epilatu..gay-ul…pensatu”etc. cu timpul sper eu k vor fi tot mai multi…pare a fi o moda reactualizata din grecia antica in cautarea perfectiunii..

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.